Piaţa produselor de lux îşi face simţită prezenţa din ce în ce mai mult în România. Pare să fi trecut peste spaimele crizei, iar marii jucători se pregătesc să deschidă noi magazine. O piaţă cu cifre ameţitoare, în care nu te îmbogăţeşti peste noapte ca investitor şi în care satisfacţiile vin în chintesenţe, asemenea parfumurilor de marcă. capital.ro a vorbit cu Madeleine Florescu, directorul general parfumeriilor de lux Madison, despre lumea selectă a luxului din România.

Madelaine Florescu, fosta directoare generala a companiei Geroaslan, a deschis prima parfumerie de lux în decembrie 2007, în Bucureşti, pentru ca în 2008 să se impună şi mai mult pe această piaţă cu o nouă locaţie.

capital.ro: Ce v-a determinat să deschideţi prima parfumerie de lux din România?

Madeleine Florescu: Pasiunea pentru beauty am avut-o din adolescenţă, iar experienţa acumulată a fost un atu. M-am întors in România în urmă cu câţiva ani şi nostalgia parfumeriilor din New York, unde am locuit, m-a determinat să încerc o astfel de afacere. Pe lângă asta, am înţeles din atitudinea prietenelor mele românce că aici segmentul parfumurilor de nişă lipseşte.

Iniţial, am vrut să aduc şi branduri mai accesibile şi mai cunocute, precum Channel sau Dior, însă am înţeles că exclusivitatea este cheia. Aşa că am negociat cu casele de parfumuri tradiţionale.

capital.ro: Care a fost atitudinea furnizorilor când au primit o astfel de solicitare din România?

M.F.: Când au auzit de o parfumerie de nişă în România au fost destul de reticenţi, deoarece nu era o piaţă cu tradiţie. Nu era nici măcar o piaţă aflată la început de drum. Madison a fost pionierul.

Cu toate acestea, majoritatea furnizorilor şi a caselor de parfumuri cu care am negociat direct au ales să încerce şi această piaţă. Un impediment a fost şi faptul că nu aveam o locaţie exactă. Eu am ales să închei contractele pentru ca apoi să deschid fizic magazinul. Practic, nu am avut să le ofer nici măcar fotografiile unui magazine, ci doar planurile arhitecturale.

Desigur, un avantaj a fost experienţa mea, fapt ce a oferit un plus de încredere partenerilor cu care am negociat.

„Parfumurile bune nu se nasc peste noapte”

capital.ro: Cu câte branduri aţi început?

M.F.: Am început cu 16 branduri şi, în acest moment, avem, în cele două locaţii, 20 de branduri. Numărul nu este important pentru că avem branduri care intră şi branduri care ies. Pe parcursul celor doi ani de la deschidere am renunţat la unele case de parfum care au ajuns şi în alte magazine în România. Pentru Madison vrem doar exclusivităţi.0-35463-parfum1.jpg

Negociem continuu şi încercăm să aducem tot ceea ce înseamnă parfum de nişă. Dar nu este foarte uşor. Parfumurile bune nu se nasc peste noapte. Ele sunt precum filmele bune: cele care fac istorie nu apar foarte des.

capital.ro: Ce mărci se găsesc în parfumeriile Madison?

M.F.: Parfumurile pe care le aducem au preţuri care pornesc de la 200 de euro şi ajung la 2.800 de euro, aici fiind vorba de cel mai scump parfum din lume, „No. 1” de la Clive Christian. Alte branduri sunt: Annick Goutal, Carthusia, Claus Porto, Comme des Garcons sau Nasomatto.

La acestea se adaugă şi branduri de produse pentru îngrijire sau produse pentru casă: lumânări parfumate, coli parfumate, geluri şi creme de corp.

capital.ro: Care e profilul clienţilor de parfumuri de lux?

M.F.: Cei care trec pragul parfumeriilor Madison sunt persoane cu educaţie, care au un buget peste medie şi care sunt prgătiţi să lase în magazine în jur de 200-300 de euro. 

capital.ro: Câţi clienţi aveţi lunar şi caţi dintre aceştia pleacă cu un parfum?

M.F.: Lunar avem în jur de 400 de clienţi, iar rata de cumpărare este de 70%.

„Poate în 2010 ajungem la 1 milionde euro”

capital.ro: Cum au evoluat afacerile Madison în ultima perioadă?

M.F.: În 2008 am înregistrat o cifră de afaceri de 350.000 de euro şi un profit de aproximativ 35.000 de euro. Pentru anul în curs mizăm pe dublarea business-ului, la 700.000 de euro. În acest caz, profitul va fi tot de 10–12% din cifra de afaceri. Pentru 2010, însă, sperăm să ajungem la 1 milion de euro.

Nu par sume impresionante atunci când vorbim de lux, însă un astfel de business nu este un business din care să te îmbogăţeşti. Profitul nu este foarte mare pentru că marea majoritatea afacerilor pe astfel de segmente nu aduc câştiguri uriaşe.

capital.ro: Întreaga piaţă este afectată de criza economică. Cum aţi resimtit acest lucru?

M.F.: Am resimţit, desigur, dar aş spune că ne-a fost mai mult frică. Lunile februarie, martie şi aprilie au fost într-adevar dificile. Dacă anul trecut aceste luni au fost luni de creştere datorită sărbătorilor (Valentine’s Day, 1 Martie etc), în 2009 vânzările au fost la acelaşi nivel ca în oricare altă lună.

capital.ro: Când vedeţi revenirea pieţei?

M.F.: Piaţa de parfumuri de nişă şi-a revenit deja. Lunile iunie şi iulie au fost pentru Madison luni de creştere susţinută. Acest lucru arată că majoritatea clienţilor noştrii nu şi-au redus bugetele şi nu renunţă la produsele costisitoare pe care şi le achiziţionează.

Madison de provincie

capital.ro: Ce planuri de viitor aveţi?

M.F.: Pentru anul viitor, în prima jumătate, avem în plan deschiderea primului beautik în afara Capitalei. Acesta va avea o suprafaţă mai mică şi va fi situat în galeria comercială a unui hotel de lux.

capital.ro: Vorbeaţi în urmă cu un an de noi magazine în sistem de franciză. Urmaţi această direcţie?

M.F.: Noua locaţie nu va fi deschisă în sistem de franciză, însă nu am renunţat la această idee. Următoarea parfumerie care va fi deschisă în ţară va fi în acest sistem.

capital.ro: Când aţi lansat business-ul  Madison declaraţi că veţi deschide şi un magazin de cosmetice de lux. Când se va întâmpla acest lucru?

M.F.: Încă mă mai gândesc şi la acest business, dar cred că în acest moment piaţa din România nu este pregătită pentru aşa ceva.

„Piaţa de parfumuri de lux din Bucureşti este saturată”

capital.ro: Cum puteţi caracteriza piaţa de parfumuri de nişă din Bucureşti?

MF: În acest moment cred ca piaţa din Capitală este saturată. Nu mai este loc de un alt jucător. Segmentul parfumurilor de lux este unul foarte restrans.Acelaşi lucru îl pot spune şi despre piaţa din întreaga ţară. Este una mult prea mică şi specializată.

capital.ro: Din punctul de vedere al comportamentului clienţilor de luxury, cu ce ţări din regiune ne asemănăm?

M.F.: Nu cred că există comparaţie. Pot spune că în Europa Centrală şi de Est România este cea mai dezvoltată piaţă pe segmental parfumurilor de nişă. Nici Bulgaria, nici Ungaria sau Polonia nu au magazine de acest fel. Poate doar cu Spania există unele asemănări.

Mai e loc destul de jucători noi în industria luxury

capital.ro: Cum arată întreaga piaţă a luxului din România?

M.F.: În acest moment pe piaţa autohtonă există în jur de 3.000–5.000 de clienţi care sunt gata să scoată din buzunare sume impresionante pe produse de lux.

Cu toate acestea, este vorba de o piaţa foarte restransă unde au loc mult mai mulţi jucători. Şi aici vorbim mai ales de segmentele de fashion, bijuterii, accesorii şi restaurante. Piaţa luxury va continua că crească constant în următorii ani. În acest sens pot spune că România seamănă cu Cehia.