Experții avertizează că, în acest ritm, lucrurile riscă să devină tot mai periculoase.

Un viitor extrem de periculos

În 2023, lumea urmează să fie complet transformată de inteligența artificială, susține Alex Jenkins, directorul WA Data Science Innovation Hub de la Universitatea Curtin.

”În cele din urmă, aceste instrumente vor deveni, probabil, mai inteligente și mai capabile decât majoritatea oamenilor. Este un viitor interesant, dar și unul extrem de periculos”, a avertizat el, potrivit SBS.com.

De ce toată agitația din jurul ChatGPT

ChatGPT a fost lansat publicului în noiembrie 2022, de către firma de cercetare și implementare AI OpenAI. De la lansare, ChatGPT a stârnit o serie de controverse, mai ales legate de modul în care tehnologia ar putea fi folosită de studenți pentru a trișa la examene.

În plus, potențiala sa utilizare în varii domenii, de la medicină la drept, a arătat că, în curând, ar putea înlocui foarte ușor oamenii, care, astfel, nu-și vor mai putea câștiga existența.

ChatGBT este prototipul chatbot-ului de inteligență artificială bazat pe dialog, capabil să înțeleagă limbajul uman natural și să genereze text asemănător cu cel scris de om. Jenkins a spus că aceste instrumente există de ceva vreme, dar versiunile anterioare „nu prea înțelegeau” despre ce vorbesc oamenii.

„Acum, cu ChatGPT, vedem că aceste modele ajung în punctul în care aproape că vorbești cu o persoană, îți înțeleg intențiile și ceea ce vrei să faci”, spune el.

Ce locuri de muncă riscă să dispară odată cu revoluția IA

Instrumentele AI constituie o amenințare imediată și tot mai mare pentru o serie de locuri de muncă, de la copywriting, la introducerea și administrarea datelor. Jenkins estimează că aproximativ 20-30% dintre locurile de muncă bazate pe cunoștințe riscă ”să se schimbe în următorii câțiva ani” din cauza creșterii inteligenței artificiale.

„Dacă aș fi copywriter, aș căuta să mă familiarizez cu ChatGPT foarte, foarte, foarte curând”, a spus el.

Premieră mondială: client apărat în instanță de un avocat AI

„Nu cred că va fi posibil ca un copywriter, cu excepția cazului în care este cel mai creativ din lume, să concureze cu ceea ce ChatGPT poate oferi în acel spațiu. Este foarte capabil să facă acest tip de muncă”, crede Jenkins.

Și avocații pot fi vulnerabili la revoluția IA. Un avocat alimentat de IA, creat de firma americană DoNotPay, va apăra în instanța din SUA un client, luna viitoare, aceasta fiind o premieră mondială.

Nu vom putea înlocui interacțiunea de la om la om cu IA

Potrivit unui raport publicat anul trecut de firma de cercetare McCrindle cu sediul în Sydney, locurile de muncă care sunt pe cale de dispariție din cauza creșterii automatizării și inteligenței artificiale includ: cele de introducere a datelor, secretarat administrativ și executiv, contabilitate și salarizare.

Unele locuri de muncă vor fi însă protejate de revoluția IA datorită naturii lor unice umane. „Nu vom putea înlocui interacțiunea de la om la om cu IA. Ei nu sunt capabili de așa ceva”, a spus Jenkins.