”Ca să ai succes cu un proiect pe termen lung, trebuie să îți construiești credibilitatea pe termen scurt”, a declarat Precup, vizavi de proiectul de relansare economică al Guvernului Orban. ”Dacă eu aș fi pus în situația să fac un proiect, în primul rând, aș încerca să dezvolt un proiect pe termen scurt, să arăt că se poate, apoi aș veni cu un proiect multianual”, a mai spus Precup.

Din poziția sa de fost angajat al BEI, Mihai Precup spune că aceată bancă ar putea fi un partener investițional extrem de important pentru statul român, dar că ”aceasta se uită la ce fel de proiecte pe termen lung are România”. ”BEI este cel mai mare finanțator de infrastructură din lume, și, în România,  până azi, nu a finanțat nici o autoastradă sau vreun drum comunal, în mod direct, nu prin împrumuturi, PNDl sau alte programe . De ce? Pentru că nu avem câteva proiecte mari de care să ne ținem. Am citit cu atenție proiectul de reclădire economică propus de guvernul PNL. Din păcate sunt multe cifre, dar puține priorități”, mai spune Mihai Precup.

”La începutul pandemiei, toate previziunile agențiilor de rating vorbeau de 20 la sută din companiile din România care riscau să intre în insolvență. Era extrem de important ca IMM Invest să fie operațional din prima zi de criză(…). Este extrem de important să ajutăm companiile care se află în situații dificile. Acest IMM Invest, în prima parte, a arătat și o anumită lipsă de ”dragoste” a politicienilor români față de economia românească pentru că toate condițiile impuse de Comisia Europeană, sau, mai mult, le-au adăugat pe deasupra. Mă refer la condițiile COVID, care erau înainte (…). Pe de altă parte, IMM Invest oferă cam același produse pe care le oferă și FNGCIMM. Cel mai important lucru este timpul. Avem nevoie de măsuri pe termen scurt pentru companii, altfel insolvența în rândul acestora va crește”, mai subliniază fostul consilier al vicepreședintelui Băncii Europene de Investiții.

Dezbaterea poate fi urmărită, integral, aici: