Prin urmare, când vă apucați de treabă, asiguraţi-vă că respectaţi nişte paşi prestabiliţi, pentru a face lună fiecare cameră.

Acumularea murdăriei, ruginei și părului fac din baie una dintre cele mai dificile încăperi de curățat, dar se poate rezolva totul în doar 30 de minute. Experții în curățenie spun că, în primul rând, trebuie să pulverizați soluția de curățare, fie una profesionistă din comerț, fie făcută în casă din bicarbonat și apă, peste cele mai murdare locuri din baie – duș, toaletă și chiuvetă – și să lăsați soluția de curățat să stea timp de 10 minute pentru a acționa cât mai bine. Nu uitați să aplicați și pe faianță. Odată ce și-a făcut treaba, începeți runda finală de curățare.

„Ștergeți totul cu o cărpă cu apă rece și apoi frecați cu un prosop uscat pentru a da strălucire  și a nu lăsa pete pe cadă sau pe faianță”, spune expertul in curățenie Anna Stevens.

Aspiratorul este de mare folos

Pentru a curăța rapid casa, aspiratorul rămâne cel mai bun aliat. Dacă un aspirat complet și minuțios al întregii case poate necesita mai mult timp,  puteți să faceți rapid curățenie cu un aspirator de mână în mai puțin de 30 de minute. Aspirați toate resturile mici, vizibile, spune expertul Rodriguez-Zaba, „mai ales pe cele care se acumulează pe mobilierul și pe parchetul mai închise la culoare” sau în acele locuri unde resturile sunt mai evidente. Praful se adună în orice colț, așa că încercați să aspirați cât mai bine, în fiecare loc!

Covorul și canapelele

Dacă aveți o pată pe covor sau pe canapeaua din sufragerie, nu începeți niciodată frecând, deoarece acest lucru poate deteriora fibrele și țesăturile. În schimb, ar trebui să ștergeți până când pata respectivă se usucă și să o tratați cu un agent de îndepărtare a petelor pe care l-ați testat pe material într-o zonă ascunsă.  Oamenii sunt atrași în mod natural de simetrie și ordine, așa că aranjați cât mai frumos pernele decorative de pe canapea și scuturați sau spălați husele cu care acoperiți canapeaua. Dacă aveți musafiri, încercați să creați o ambianță plăcută și să aprindeți câteva lumânări.

Capitolul „bucătărie”

Pentru o rutină de curățare rapidă, de 30 de minute, în bucătărie, începeți prin a scoate gunoiul și a înlocui prosoapele de mână, spune Amanda Day. Apoi, deschideți frigiderul și faceți un inventar a ceea ce poate fi aruncat.

„Mâncare expirată sau resturi? Este timpul să le aruncați și să faceți spațiu în frigider și să eliminați mirosurile neplăcute”, spune Day. Apoi, la fel de important este aragazul, pe care este bine să-l spălați cu soluții speciale.

„Apoi pulverizați pe blaturi și aparate casnice o soluție  formată din jumătate oțet/jumătate de apă și lustruiți bine cu o cârpă din microfibră,” spune Day.

Nu uitați de obiectele din inox

Obiectele din oţel inoxidabil ne dau serioase bătăi de cap, dacă nu ţinem cont de un detaliu aparent nesemnificativ. Lustruind o astfel de suprafaţă utilizând mişcări circulare putem constata, în final, că deşi am eliminat petele, am lăsat urme sau mici zgârieturi. Pentru a le reda strălucirea, ştergeţi sau frecaţi întotdeauna în aceeaşi direcţie ca şi liniile de pe metal.