Gheorghe Turda este unul dintre cei mai cunoscuți artiști de muzică populară din țara noastră. Artistul are 75 de ani și peste 55 de ani de carieră muzicală.

Recent, îndrăgitul solist a fost surprins în ipostaze mai puțin obișnuite. Gheorghe Turda a renunțat la costumul popular care l-a consacrat și a fost văzut plimbându-se prin Capitală, ca un om normal.

Cum a fost surprins Gheorghe Turda?

Însoțit de alți doi prieteni, Gheorghe Turda a fost fotografiat în timp ce se plimba liniștit pe străzile din București. Cei trei s-au bucurat de vremea frumoasă și au stat mai mult timp la discuții.

Sursa: Spynews

Artistul a activat peste 55 de ani în două ansambluri de o mare rezonanță din țara noastră: Rapsodia Română și Ciocârlia. Fără a ține cont de banii pe care îi câștigă din evenimente, artistul primește 9.000 de lei pensie militară în fiecare lună.

„Eu am 55 de ani de activitate la două mari ansambluri, la Rapsodia Română și la Ciocârlia. Am fost șeful ansamblului Ciocârlia și șeful Direcției de Cultură a Ministerului de Interne și sunt mândru de pensia mea.

Față de alții care n-au avut aproape nicio… sau poate au avut doar câțiva ani de activitate și au emis pretenția să aibă pensia ca Gheorghe Turda. Da, 9.000 de lei, da. Deocamdată, mulțumită lui Dumnezeu, e bine”, a declarat Gheorghe Turda pentru Antena Stars.

Superstiția pe care o are Gheorghe Turda

Pe 6 martie 2023, Gheorghe Turda a împlinit 75 de ani. Artistul și-a sărbătorit ziua de naștere prin muncă, nu petrecând alături de prietenii săi și de oamenii dragi. În ciuda acestui fapt, vedeta este fericită pentru că face ceea ce îi place: cântă și încântă oamenii.

Artistul a mărturisit la un moment dat că preferă să-și sărbătorească ziua de naștere o dată la 5 ani, din cauza unei superstiții. Solistul este de părere că aniversarea în fiecare am, nu aduce nimic bun și preferă să evite, mergând pe o ordine ciclică.

„Am o anumită ordine ciclică. Eu mă sărbătoresc ca pe vremea lui Ceașcă, din 5 în 5 ani. Nu e bine pentru că, eu am o superstiție din 5 în 5 ani. Cel mai frumos a fost la 60 de ani, la Ciocârlia, atunci când a fost invitat președintele Ion Iliescu.

Nu sunt gata petrecerile, și mâine petrecem, pentru că aseară, la ora 22:00 nu mai aveam cum să îi invit pe prietenii mei. Am rezervat deja un local, un alt spectacol cu o petrecere, la 60 de persoane invitați”, a povestit Gheorghe Turda, la Showbiz Report.