Dan Bittman este, fără îndoială, unul dintre cei mai iubiţi artişti, dar şi oameni de televiziune din România.

Meseria pentru care a învăţat Dan Bittman în facultate. Nimeni nu ar putea să ghicească!

Iată însă că se află acum detalii mai puţin cunoscute despre tinereţea solistului trupei Holograf.

Dacă ar fi fost să urmeze meseria pentru care se pregătea, România nu ar fi auzit niciodată de numele lui Dan Bittman. În facultate, celebrul cântăreţ se pregătea să devină constructor de instalații hidrotehnice, iar înainte de asta visase să devină arhitect.

Mai mult, la acea vreme, Bittman a făcut meditații cu Dinu Patriciu și a fost elevul lui Călin Popescu Tăriceanu.

„Nu mi-a părut niciodată rău că am ales muzica în detrimentul meseriei de constructor. Cândva, am vrut să devin arhitect și am făcut meditații cu Dinu Patriciu.

Am ratat însă primul examen și fiindcă nu am dorit să pierd un an de viață am dat examen, în același an, la Construcții.

Iar la examenul de licență l-am avut asistent pe tânărul profesor, pe atunci, Călin Popescu Tăriceanu, un cadru didactic foarte atent cu pregătirea studenților săi.

Spun asta ca să nu mai existe comentarii de tipul celor cum că m-aș învârti doar în zone pesediste. Na, că am fost și prin curtea liberalilor”, a povestit Dan Bittman pentru Impact.

Dan Bittman nu mai vrea să se lanseze în comentarii pe reţelele de socializare: Internetul a devenit un fel de sală de judecată

În acelaşi interviu, căntăreţul a explicat de ce a renunţat, în ultima perioadă, să mai apară la TV sau să-şi spună părerile, deseori controversate, pe reţelele de socializare.

Dan Bittman nu exclude total revenirea pe micile ecrane, dacă ar primi o nouă ofertă interesantă din partea unei televiziuni, însă afirmă că şansele sunt totuşi mici.

„Internetul a devenit un fel de sală de judecată. În ultima vreme, toată lumea intră în sala aceea și își dă cu părerea, liber, despre câte în lună și în stele!

Am decis să nu mai fac ceea ce făceam cândva pe rețelele sociale. Dar nu consider că ăsta e un pas în spate. Cine vrea să mă vadă, să ne vadă, pe mine și pe colegii mei din trupa Holograf, nu are de făcut decât un lucru absolut normal, să vină la concertele noastre.

Nu e niciun fel de regret pentru cei 15 ani de televiziune la care am fost participant direct. Am spus ce am avut de spus! Acum e timpul altora, mai tineri și mai proaspeți.

Sigur că dacă ar mai exista vreo propunere, nu înseamnă că o voi refuza fără să mă gândesc la ea, dar e o foarte mică probabilitate ca așa ceva să se întâmple”, a mărturisit artistul.