Constructori de automobile din întreaga lume vor prezenta circa 50 de noi modele la salonul auto de la Detroit, care se deschide luni, dar puţine dintre acestea vor fi spectaculoase, având în vedere că sectoarele de profil şi economiile sunt în convalescenţă, transmite AFP.

Sobrietatea ediţiei din 2009 va continua, astfel încât vor lipsi paietele, jocurile de lumini şi standurile extravagante.

„Multe dintre acestea au dispărut odată cu restrângerea bugetelor”, a declarat Doug Fox, preşedintele salonului.

Nissan, marele absent

Majoritatea constructorilor auto importanţi vor fi prezenţi, respectiv Mercedes, BMW, General Motors (GM), Ford, Volkswagen, Honda, Toyota, marele absent fiind producătorul japonez Nissan.

Ford, constructorul american aflat într-o situaţia financiară mai bună faţă de concurenţii săi autohtoni, a făcut eforturi mari pentru a uita criza şi a-şi consolida poziţia între „the big three”, grupul celor trei mari producători americani, din care mai fac parte GM şi Chrysler.

Ford, pe val

Grupul va expune, notabil, un nou model Mustang GT, într-un spaţiu de două ori mai mare decât anul trecut, cu 24 de prezentări interactive a tuturor produselor sale şi demonstraţii de conduită a vehiculelor hibrid.

General Motors a promis şapte noi modele, între care conceputul Cadillac XTS, aşteptat de analişti.

Al treilea mare constructor american, Chrysler, va avea un stand, dar nu va prezenta noi modele şi nu va organiza o conferinţă de presă, ceea ce demonstrează poziţia dificilă a companiei care a ieşi din faliment în iunie, după ce a fost preluată de un consorţiu condus de Fiat.

Chrysler va prezenta pentru prima oară la standul său modelul Fiat 500, care îşi va face astfel debutul în America de Nord, urmând să fie comercializat în 2010 pe această piaţă într-o versiune modificată.

Prezenţa producătorilor auto americani la nivel mondial s-a redus, dar constructorii asiatici nu au profitat prea mult de această situaţie, chiar dacă au o cotă mai mare decât cei trei mari concurenţi din SUA.

În plus, multe mărci nu vor mai fi prezente la salonul din Detroit, precum Pontiac şi Saturn, lichidate de GM, sau Saab, al cărei viitor este incert.

Cuvântul de ordine: ieftin

Tendinţa din 2009 va continua şi la salonul din acest an, respectiv prezenţa unui număr mai mic de maşini costisitoare, accentul fiind pe vehicule compacte şi economice, inclusiv hibrid.

„Veţi asista la anunţuri majore din partea GM şi Ford în acest domeniu dominat până acum de constructori asiatici şi europeni”, a arătat Doug Fox, adăugând că vor exista noutăţi tehnologice, staţii de încărcare a bateriilor, vor fi prezenţi fabricanţi de baterii. În plus va exista un „bulevard electric” de 3.500 de metri pătraţi în holul principal.

Analiştii sunt însă sceptici în privinţa viitorului acestor modele.

„Maşinile hibrid reprezintă 2,5% din piaţă, nu sunt sigur că vehiculele electrice vor atinge 3% până la sfârşitul deceniului”, a spus Karl Brauer, redactor şef la site-ul specializat Edmunds.com.

SURSA:Mediafax