Fortus a intrat în insolvenţă în septembrie anul trecut, însă planul de reorganizare a intrat în vigoare abia în luna mai a acestui an, din cauza recuzărilor repetate a judecătorilor. Până în prezent, s-a reușit menținerea celor 800 de locuri de muncă însă pentru continuarea activității de producție în prezent este necesară vânzarea parțială de bunuri excedentare, precum și o nouă structură de acționariat.

„Cu dificultăți mari am reușit menținerea activității de producție și mai ales plata salariilor către cei peste 800 de angajați, însă o reorganizare de succes a societății Fortus, unul dintre principalii contribuabili la bugetul local, necesită cooptarea unui acționariat puternic, care să asigure finanțarea și managemenul eficient al companiei în următorii ani.  Astfel s-ar crea o firmă nouă care va continua activitatea, retehnologizarea societății și desfășurarea activității în condiții de profitabilitate, preluând și contractele de muncă existente și creând noi locuri de muncă.” a precizat Radu Lotrean, Managing Partner Casa de Insolvenţă Transilvania.

În planul votat de majoritatea creditorilor sunt prevăzute măsurile de finanțare a continuării activității curente, inclusiv vânzarea de bunuri excedentare prin licitații publice competitive cu strigare, pornind de la prețul de evaluare, de către comisii de vânzare din care fac parte și creditorii.

Administratorii societăţii așteaptă în acest moment decizia creditorilor majoritari ANAF și AVAS privind finanțarea continuării activității prin vânzarea de bunuri excedentare.

Potrivit CITR, luând în calcul faptul că în 2011 a crescut cererea de piese de schimb și utilaje  în special la export pe piețele Europene și faptul că există deja investitori care sunt interesați să cumpere activele Fortus, reorganizarea companiei are șanse crescute de reușită şi este de dorit în detrimentul falimentului.