Încă o demisie neașteptată în Guvernul Dăncilă! Premierul a semnat decizia. Ce s-a întâmplat
Preşedintele acestei instituții, cu rang de secretar de stat, a fost eliberat din funcție, iar decizia premierului a fost publicată în Monitorul Oficial.
Graziela Elena Vâjială a fost eliberată, la cerere, din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale Anti-Doping, potrivit unei decizii a premierului Viorica Dăncilă, publicată joi în Monitorul Oficial.
De asemenea, premierul a numit-o pe Graziela Elena Vâjială în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





