Vanzarile record la smartphone-ul iPhone au adus Apple rezultate trimestriale extrem de satisfacatoare in ciuda crizei economice globale.

Astfel, Apple a inregistrat in cel de-al patrulea trimestru fiscal al anului in curs o majorare de 26% a profitului, pana la 1,14 miliarde de dolari, fata de 904 milioane de dolari, in perioada similara a anului trecut. In acelasi timp, compania a raportat un venit de 7,9 miliarde de dolari, in crestere cu 27% fata de 6,22 miliarde de dolari, in acelasi interval al anului trecut.

In ultimele trei luni pana la finele lunii septembrie, Apple a livrat 2.611.000 calculatoare Macintosh, in crestere cu 21% in numar de unitati si in crestere cu 17% in venituri fata de aceeasi perioada a anului trecut. Compania a vandut, de asemenea, 11.052.000 unitati iPod, o crestere cu 8% a numarului de unitati si cu 3% in venituri. Vanzarile iPhone din acest trimestru au fost de 6.892.000 unitati faat de 1.119.000 in aceeasi parioada a anului trecut

„Apple tocmai a raportat unul dintre cele mai bune trimestre din istoria sa, cu rezultate remarcabile din partea iPhone-ului,” a declarat Steve Jobs, CEO, Apple. „Inca nu stim cum va fi afectata compania Apple de criza economica actuala. Dar ne-am inarmat cu cea mai solida gama de produse din istoria Apple, cei mai talentati angajati si cei mai buni clienti din industrie. Si cu 25 milioane de dolari bani gheata depusi in siguranta in banci”, a mai declarat acesta.

Jobs s-a declarat, de asemenea, incantat de vanzarile ridicate la noul terminal iPhone 3G, care a atras mai multi fani decat predecesorul sau. In timp ce Apple a vandut in acest trimestru 6,9 milioane de unitati iPhone, rivalul RIM a comercializat doar 6,1 milioane de terminale BlackBerry.