În 2012, numărul ”marilor contribuabili” a scăzut cu 1.000
Numărul marilor contribuabili ce urmează să fie gestionați, începand din 2012, de către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili s-a redus la 2.000, comparativ cu 3.000 cât erau prevăzuți în lista din 2011, informează juridice.ro.
Restul companiilor, adică 1.000 de societăți comerciale, au devenit contribuabili mijlocii. În plus, începând de anul viitor, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili va administra toate sediile secundare ale marilor contribuabili, nu doar cele din București și județul Ilfov.
Sediile secundare ale contribuabililor mijlocii vor fi gestionate de către administrațiile pe raza cărora își are domiciliul fiscal contribuabilul care le-a înființat. Până acum, acestea au fost gestionate de către administrațiile pe raza cărora își desfășurau activitatea.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





