"În perioada 27 noiembrie – 3 decembrie, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliţiei Române care acţionau pentru siguranţa şi fluenţa traficului rutier pe autostrăzi au depistat 28 de şoferi care circulau cu viteze excesive", informează un comunicat al IGPR, transmis luni AGERPRES. 

Pe autostrada A1, 15 şoferi au fost înregistraţi circulând cu viteze cuprinse între 181 şi 197 km/h, pe autostrada A2 a fost depistat un şofer care circula cu 192 km/h, iar pe autostrada A3 au fost depistaţi 12 şoferi care au depăşit limita legală de viteză, circulând cu viteze cuprinse între 183 şi 218 km/h. 

"Viteza maximă a fost înregistrată la data de 28 noiembrie a.c., când poliţiştii care acţionau pe A3 au depistat o femeie, de 29 de ani, din Zalău, conducând cu viteza de 218 km/h. Acesta a fost sancţionat cu amendă de 2.900 de lei şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile", se arată în comunicat. 

Toţi conducătorii auto au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi între 1.305 şi 2.900 de lei şi le-au fost reţinute permisele de conducere pentru 90 de zile. 

Poliţia Română reaminteşte că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice.