Numele militarului, care a acordat un interviu televiziunii americane Fox News ce urmează să fie publicat în două părţi pe 11 şi 12 noiembrie, a fost dezvăluit de către tatăl acestuia, Tom O'Neill, în vârstă de 65 de ani, într-un interviu pentru Mail Online.

Acesta afirmă că lui şi fiului său nu le este frică de faptul că ar putea fi vizaţi de gruparea Statul Islamic. "Oamenii întreabă dacă nu suntem îngrijoraţi că ISIS va veni după noi" în urma interviului lui Rob O'Neill, "dar eu spun că vom desena o ţintă mare pe uşa casei mele şi le vom spune să vină", a declarat Tom pentru tabloid.

Potrivit MailOnline, Rob O'Neill, în vârstă de 38 de ani, este fostul membru al Team Six SEAL care l-a eliminat pe fostul şef al reţelei teroriste Al-Qaida. Acţiunile sale apar deja în trei filme – "Zero Dark Thirty", "Captain Phillips" şi "Lone Survivor". El este unul dintre cei mai decoraţi membri din istoria acestor trupe de elită. O’Neill a fost felicitat în mod personal pentru că l-a ucis pe ben Laden – de aproape, cu trei gloanţe în frunte, potrivit versiunii sale – pe 2 mai 2011.

El a decis să vorbească după ce a pierdut o parte din beneficii – asigurarea de sănătate şi pensia – pentru că a decis să părăsească SEAL după 16 ani de serviciu, în loc de perioada completă de 20 de ani..

Tânărul a luptat în patru zone de război, inclusiv în Irak şi Afganistan, în care a participat la peste 400 de misiuni de luptă şi a eliminat peste 30 de ţinte, potrivit tablodului, care adaugă că acesta a fost decorat de 52 de ori şi a ieşit din armată cu gradul de "senior chief petty officer" – subofiţer. El a mai fost intervievat pe tema eliminării lui ben Laden, dar a păstrat discreţia în legătură cu rolul pe care l-a jucat, adaugă publicaţia.

Decizia lui O'Neill de a vorbi cu presa a declanşat furia conducerii SEAL şi Pentagonului. Contraamiralul Brian Losey, şeful Comandamentului operaţiunilor speciale ale Marinei, a denunţat luni acţiunile unor militari care încearcă să devină celebri sau bogaţi prin dezvăluirea unor elemente ale misiunilor secrete ale Navy SEAL, referindu-se atât la documentarul anunţat de Fox News, cât şi la cartea "No Easy Day", publicată Matt Bissonnette, alt membru al Team Six, fără aprobarea militarilor.

Te-ar putea interesa și: