HOSPICE Casa Speranței doboară recordul mondial
HOSPICE Casa Speranţei a stabilit vineri, 30 august, un record mondial prin care fundația devine deținătoarea unui titlu Guinness World Records. Echipa HOSPICE, cu sprijinul a 268 de participanţi voluntari, a construit cel mai mare mozaic de baloane format din oameni. Acesta a reprezentat o inimă, simbol al devotamentului cu care, de 27 de ani, fundaţia oferă îngrijire paliativă gratuită, pacienţilor săi.
„Suntem extrem de recunoscători că am reuşit să realizăm acest record, pentru pacienţii noştri. Am spus încă de la început că povestea lor merită să fie recunoscută de Guinness World Records® şi am demonstrat că niciun obiectiv nu este prea ambiţios atunci când vrei sa faci bine. Le mulţumim din suflet tuturor oamenilor care s-au alăturat, voluntar, demersului nostru, precum şi partenerilor evenimentului, şi promitem să venim cu noi proiecte şi să continuăm să facem istorie în domeniul paliaţiei din România”, spune Mirela Nemţanu, Director executiv HOSPICE Casa Speranței.
Reprezentantul Guinness World Records®, arbitrul Victor Fenes, a fost cel care a omologat recordul, după ce a participat la eveniment şi a constatat că au fost respectate toate regulile impuse. Printre cele mai importante cerinţe a fost şi cea care stipula ca voluntarii să ţină deasupra capetelor baloanele fabricate din materiale biodegradabile, timp de minimum un minut.
Voluntarii și participanții la record au continuat seara ȋntr-o atmosferă de sărbătoare la concertul Live & Crunchy powered by Carrefour România. Andra, 3 SUD EST și Alex Velea au susținut un spectacol de zile mari ȋn parcarea Centrului Comercial Tom din Constanța.
„Suntem la 4 ani de la extraordinara întâlnire dintre Carrefour și lumea HOSPICE și lucrurile – inclusiv prin acest record – au căpătat deja o nouă perspectivă. Vorbim despre ce e cu adevărat important în societate, despre ce înseamnă responsabilitate, despre cum și unde trebuie să îți canalizezi atenția și energia în sprijinul celorlalți. Dar mai mult decât orice, vorbim despre ceea ce învățăm de la HOSPICE: că trebuie să prețuiești fiecare clipă din viața ta și a celor din jur și că “a ajuta” e un maraton, nu un sprint. Pentru a reuși, e nevoie de toți, împreună.”, declară Anca Damour, Executive Board Member Carrefour.
Responsabilă de comunicarea şi organizarea evenimentului, alături de HOSPICE Casa Speranţei, a fost agenţia de PR Tudor Communication.
„Pentru mine, seara trecută a reprezentat un vis împlinit, care a venit după o perioadă lungă de muncă. Pe lângă bucuria de a fi reuşit un eveniment record, sunt mândră că echipa a contribuit la promovarea speranței pentru pacienții cu boli incurabile. Campania de comunicare a constat într-o leapșă virtuală cu balonul speranței, prin care am încurajat oamenii să doneze prin SMS pentru HOSPICE. Sute de internauţi, jurnalişti şi persoane publice au răspuns pozitiv invitaţiei noastre şi le mulţumesc fiecăruia în parte”, a declarat Mihaela Tudor, CEO Tudor Communication.
Sponsorii evenimentului HOSPICE Casa Speranței au fost Carrefour România, BSB, Catena, Servier (prin Sermedic), Combinatul de Îngrășăminte Chimice (Cich) Năvodari, Game World, Hervis Sports & Fashion, Hotel InterContinental București, Luxury-Photo-Video şi Tropeum.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



