În ianuarie, preţul energiei a crescut încontinuu pe piaţa spot şi a ajuns la recordul istoric de peste 650 de lei pe MWh spre finalul lunii, dublu faţă de primele zile ale anului. ANRE a demarat o investigaţie asupra cauzelor care au dus la această situaţie, în condiţiile în care mai mulţi traderi au reziliat contractele pe care le aveau cu consumatorii, pentru a vinde energia pe piaţa spot, la preţuri mult mai mari. 

"Am finalizat mai multe controale, investigaţii şi am ajuns la concluzia că anumiţi traderi au acţionat greşit, punând în pericol contracte cu consumatori importanţi, generând elemente de cost pentru operatorii de reţea şi pentru furnizorii de ultimă instanţă. Acestor traderi li s-a retras licenţa de furnizare, li s-au dat amenzi şi considerăm că cel mai important lucru este că acel contract-cadru care se întocmeşte pe piaţa liberă – pentru că acele elemente au avut loc exclusiv pe piaţa liberă – considerăm că acele contracte-cadru trebuie făcute cu mai multe atenţie. Aşa cum atenţionăm de fiecare dată în comunicatele noastre lunare, consumatorii trebuie să fie foarte atenţi cu ceea ce înseamnă denunţul unilateral, atunci când furnizorul te lasă fără energie şi eşti obligat să cumperi de pe piaţa spot, o piaţă foarte scumpă, sau de pe piaţa de echilibrare. Considerăm că ar trebui înăsprite regulile care domină contractele-cadru în zona de furnizare a pieţei libere", a spus şeful ANRE. 

Havrileţ a adăugat că au fost efectuate controale la 18 firme şi au fost identificaţi şapte-opt furnizori care au generat pierderi totale de 440 de milioane de lei pentru furnizorii de ultimă instanţă şi pentru operatorii de reţea, pierderi pe care aceştia vor trebui să le recupereze în instanţă. 

"Este vorba de un grup de şapte-opt furnizori, aflaţi în diferite etape ale cercetării şi penalizării, şi vorbim de pierderi generalizate de 440 de milioane de lei care nu vor fi suportate de consumatori. Este prima dată când Autoritatea de Reglementare nu socializează aceste costuri. Ele sunt calculate în contul acestor traderi, care unii au dat faliment sau au intrat în insolvenţă în relaţia cu băncile care i-au finanţat", a susţinut Havrileţ. 

La mijlocul lunii februarie, ANRE a retras licenţele de furnizare traderilor Arelco Power şi Arelco Energy. Potrivit lui Havrileţ, ANRE va retrage licenţa şi altor traderi în următoarele zile. 

"Comitetul de reglementare va primi o solicitare de la departamentele de control şi de specialitate cu propuneri de retragere-suspendare a unui grup de trei sau patru traderi din grupul celor şapte-opt", a continuat el. 

De asemenea, întrebat dacă amenzile vor fi usturătoare, astfel încât să fie descurajate astfel de practici pe viitor, Havrileţ a precizat că nu deţine informaţii privind cuantumul amenzilor, dar că suspendarea sau retragerea licenţei este o pedeapsă foarte mare, pentru că respectiva firmă nu va mai putea funcţiona pe piaţă. 

În ceea ce priveşte traderul Transenergo, intrat în insolvenţă în ianuarie, Havrileţ a precizat că acestei firme nu i se poate retrage licenţa de furnizare, întrucât planul ei de insolvenţă se bazează pe licenţa respectivă. 

De asemenea, oficialul ANRE a mai spus că Arelco Power şi Arelco Energy au susţinut singure că nu pot continua activitatea de furnizare a energiei electrice. Întrebat dacă cele două firme mai pot activa pe piaţa de gaze, unde de asemenea deţin licenţe de furnizare, Havrileţ a răspuns că "sunt licenţe separate şi le tratăm separat". 

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energiei Electrică din România (AFEER), Ion Lungu, prezent la dezbatere, a susţinut că totul a plecat de la concurenţa foarte mare care există în acest moment între furnizorii de energie din România. 

"A fost un duş rece şi probabil nu a fost în totalitate vina lor. Unii traderi au intrat în insolvenţă, alţii se pregătesc să intre. Totul pleacă de la concurenţa deosebită care este în acest moment pe piaţă, de la marjele foarte mici şi de la faptul că au căutat soluţii. S-a mers la limită cu riscurile. O cauză este şi lipsa flexibilităţii pe piaţa angro", a spus Lungu. 

AGERPRES

Citiți și:

ANRE a retras companiei Arelco licenţa de furnizare de energie. Compania își cere insolvența

ANRE a retras licenţele de furnizare a energiei de la două companii

Te-ar putea interesa și: