Guvernul își angajează răspunderea pentru comasarea alegerilor. Data scrutinului va fi stabilită ulterior
Guvernul își va asuma răspunderea în fața Parlamentului pentru comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, a anunțat premierul Emil Boc.
”În 2012, alegerile locale și cele parlamentare vor fi organizate la aceiași dată, care va fi stabilită prin Hotărâre de Guvern”, a spus Boc.
El a arătat că sunt trei motive pentru care s-a luat această decizie. ”Anul 2012 va fi, din punct de vedere economic, unul dificil, în care trebuie să asigurăm consolidarea economică a României și să evităm derapajele cu caracter electoral. Apoi, participarea la alegeri este mai bună în cazul comasării. În al treilea rând, prin comasare se face o economie de 20 milioane euro”, a precizat Boc.
Guvernul va trimite astăzi documentul Parlamentului pentru ca Birourile Reunite ale celor două Camere să decidă calendarul asumării.
”Parlamentul își încheie sesiunea în luna decembrie, iar următoarea începe abia în februarie. Trebuie să știm anul acesta dacă avem sau nu alegeri comasate anul viitor”, a motivat premierul decizia ca Guvernul să-și asume răspunderea pentru a promova acest act normativ.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





