Viktor Orban a declarat luni că vârful unui al doilea val al pandemiei ar putea fi în decembrie sau ianuarie. Potrivit lui, circa 16.000 de persoane ar putea avea nevoie de spitalizare, dintre care aproximativ 800 ar necesita ventilatoare.

Câți bani a cheltuit guvernul ungar

Guvernul ungar a cheltuit 1,15 miliarde de dolari pentru achiziţia a 16.000 de ventilatoare. Nu este clar însă câte dintre acestea au fost efectiv instalate, iar o problemă pentru sistemul sanitar ar putea fi insuficienţa personalului calificat.

Potrivit unui anunţ de săptămâna trecută al Ministerului Resurselor Umane, Ungaria (ţară cu aproape 10 milioane de locuitori) are disponibile 1.839 de paturi de terapie intensivă, dintre care 812 sunt pregătite pentru pacienţii COVID-19, alte 9.487 de paturi putând fi pregătite pentru aceşti pacienţi.

Ungaria se confruntă de la sfârşitul lunii august cu o creştere a numărului cazurilor de COVID-19, cu 876 noi infectări raportate luni. Numărul total al infectărilor de la începutul pandemiei a ajuns astfel la 18.866, dintre care 686 de decese, iar cel al cazurilor active în prezent este de 13.779.

S-au aplicat noi măsuri pentru a opri pandemia de coronavirus

Pentru a preveni agravarea epidemiei, de la 1 septembrie a fost interzis accesul străinilor în Ungaria, cu excepţia tranzitului, călătoriilor de afaceri sau umanitare, iar cetăţenii ungari reveniţi din străinătate vor trebui să rămână în carantină sau să obţină două rezultate negative la testul de COVID-19.

Printre alte măsuri, măştile au devenit obligatorii în spaţiile închise (nepurtarea lor fiind sancţionată cu o amendă de 50.000 de forinţi – 138 de euro), cluburile şi barurile se închid cel târziu la ora 23:00 şi au fost interzise vizitele în spitale şi cămine de bătrâni. De asemenea, preţul testelor pentru COVID-19 a fost plafonat la 19.500 de forinţi.