Executivul s-a reunit joi în ședință de urgență pantru a adopta o Hotărâre pentru alocarea unei sume din fondul de rezervă al Guvernului în vederea achiziţionării în regim de urgenţă a medicamentelor morfinice necesare tratamentului pacienţilor oncologici.
Din 21 februarie, pacienţii oncologici de la nivel naţional au rămas fără morfină, pentru că Mundipharma, principalul producător de analgezice opioide şi morfină retard, a anunţat că pleacă din România. Firma a argumentat ieşirea de pe piaţa locală prin prelungirea termenelor de plată la medicamene, la peste 300 de zile, şi taxa claw-back.
UPDATE: Cepoi: Nu ne-am gândit că o asemenea situație ar fi posibilă
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Vasile Cepoi, a spus că situația a fost una inedită, autoritățile neașteptându-se la așa ceva. ”Nu ne-am gândit că ar putea apărea asemenea situație”, a spus Cepoi la finalul ședinței de Guvern.
El a explicat că este vorba doar despre morfină cu acțiune rapidă, produsă exclusiv de firma care acum își reorganizează activitatea, iar din cauza problemelor organizatorice, ritmul importurilor a fost deficitar și s-a ajuns la această situație.
În urmă cu trei zile, firma producătoare a anunțat că se reorganizează, dar că nu vor fi probleme cu importurile de medicamente, a precizat Cepoi.
UPDATE 2: Banii asigură consumul pe o lună
Suma alocată de Guvern bugetului Ministerului Sănătății urmează ca la prima rectificare de buget să fie recuperată din findul Casei Naționale de Sănătate.
”Am calculat consumul mediu lunar și am solicitat banii necesari pentru a a asigura acest nivel de consum”, a spus Cepoi.
El a precizat că primele medicamente de acest fel vor ajunge în țară în două-trei zile, fiind aduse de Compania Națională Unifarm de la un depozit dintr-o țară vecină, eventual Ungaria sau Bulgaria.
UPDATE 3: Centralizator al achizițiilor din sursă unică
Pentru a nu mai apărea asemenea situații de criză, premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a solicitat în ședința de Guvern de joi ca în termen de o săptămână să fie realizată o situație centralizată a achizițiilor de medicamente din sursă unică.
”Termenul de o săptămână este unul ferm. Guvernul vrea să se asigure că nu ne vom mai lovi de o situație asemănătoare”, a spus Suciu.