Guvernul a dat undă verde. Gările din România vor putea fi modernizate și reparate de autoritățile locale
Vești de ultimă oră la nivel național. Guvernul României a dat undă verde unei ordonanțe de urgență, conform căreia, de acum, autoritățile locale vor putea moderniza și totodată repara gările. Anunțul a fost făcut de Sorin Grindeanu.
Noi modificări în România. De acum, autoritățile locale se pot implica în modernizarea, dar și reparația gărilor. Anunțul a fost făcut de Sorin Grindeanu, care a dat detalii în acest sens și a dezvăluit toate noutățile.
Într-o postare pe pagina personală de Facebook, ministrul Transporturilor anunță că Guvernul României a aprobat în cadrul ședinței de joi o ordonanță de urgență care asigură corelarea legislaţiei naţionale cu cea europeană în domeniul feroviar.
Astfel, conform documentului adoptat de Executiv, autoritățile locale vor putea contribui de acum și la reparația modernizarea gărilor. Ministrul susține că acesta este un pas important spre descentralizarea unor servicii, dar și investiții în domeniul feroviar.
Sorin Grindeanu, despre legislația din domeniul feroviar
„Astfel, facem un pas important spre descentralizarea unor servicii şi investiţii în domeniul feroviar. Prin modificările prevăzute în actul normativ autorităţile locale interesate vor avea inclusiv posibilitatea să încheie parteneriate cu CFR pentru reparaţia şi modernizarea gărilor din localităţi”, a scris ministrul, pe Facebook.
În același timp, Sorin Grindeanu a mai explicat și ce mai stabilește ordonanța de urgență adoptată de Executiv. Printre măsuri se numără și posibilitatea autorităților publice locale de a încheia cu administratorul infrastructurii feroviare contracte de activitate locală.
Totodată, autoritățile locale vor putea implementa servicii publice adecvate de transportul feroviar de călători și de asemenea vor putea construi parteneriate pentru implementarea anumitor proiecte în domeniu feroviar.
Ce vor putea face de acum autoritățile locale?
„Mai exact, prin OUG se stabilesc:
– distincția între obligațiile de serviciu de interes național (care sunt în competența MTI) și obligațiile de serviciu de interes local (care sunt de competența autorităților publice locale);
– permisiunea acordată autorităților publice locale să contribuie la asigurarea nivelului de performanță al infrastructurii feroviare prin implementarea unor servicii publice adecvate de transport feroviar al călătorilor;
– posibilitatea ca autoritățile publice locale să încheie cu administratorul infrastructurii feroviare contracte de activitate locală;
– asigurarea cadrului legislativ care permite MTI, Companiei Naționale care administrează infrastructura feroviară, Societăților Naționale rezultate din reorganizarea SNCFR și autorităților publice locale constituirea unor parteneriate pentru implementarea de proiecte care privesc infrastructura feroviară publică”, se mai arată în postarea ministrului Transporturilor.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





