„Susținerea Ucrainei este un element central al Președinției germane a Grupului G7. Vom menține sprijinul cât timp va fi necesar”, a spus Olaf Scholz, potrivit revistei Focus. Acesta este de părere că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, „este izolat”.

Grupul G7 condamnă Rusia pentru invazia Ucrainei

„Cele mai puternice democraţii ale lumii din punct de vedere economic dau dovadă de o coordonare mai strânsă. Condamnăm atacurile brutale ale Rusiei”, a adăugat el, după summitul virtual al statelor membre G7, subliniind că şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a fost invitat la această reuniune.

Cancelarul german a spus, de asemenea, că Grupul G7 intenționează să creeze o platformă de coordonarea asistenţei internaţionale pentru reconstrucţia Ucrainei.

„Reconstrucţia Ucrainei este comparabilă cu Planul Marshall aplicat după al II-lea Război Mondial”, a declarat Olaf Scholz.

Din Grupul G7 mai fac parte Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Canada şi Japonia.

Marți, pe data de 13 decembrie 2022, Franța va organiza Conferinţa pe tema Rezilienţei şi Reconstrucţiei Ucrainei. Aceasta va avea ca teme principale asistenţa destinată populaţiei civile pe durata iernii şi planurile internaţionale de reconstrucţie post-conflict.

Liderii G7 avertizează că vor fi consecințe în cazul unui atac nuclear

După summitul virtual care a avut loc luni, liderii Grupului G7 au spus că îl vor trage la răspundere pe președintele rus Vladimir Putin pentru „crimele de război” comise în Ucraina. De asemenea, au avertizat că utilizarea armelor de distrugere în masă va fi urmată de „consecinţe”.

„Crimele de război şi celelalte atrocităţi nu pot să rămână nepedepsite. Îl vom trage la răspundere pe preşedintele Putin şi pe alţi responsabili de aceste atacuri în conformitate cu dreptul internaţional”, au transmis liderii statelor din G7, în Declaraţia adoptată după summitul prin videoconferinţă de luni.

„Reafirmăm că discursul iresponsabil al Rusiei în domeniul nuclear esre inacceptabil şi că utilizarea armelor chimice, bioogice sau nucleare va declanşa o reacţie plină de consecinţe”, au adăugat liderii din Grupul G7, conform Declaraţiei comune postate pe site-ul Preşedinţiei Franţei şi vizualizată de agenţia MEDIAFAX.

Grupul G7 a mai condamnat ferm menţinerea ocupaţiei ruse asupra Centralei nucleare Zaporojie şi militarizarea complexului, cerând Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) să creeze o zonă de securitate.