Greșeala supremă a lui Iohannis! Încetaţi să mai falsificaţi nivelul de contaminare al populaţiei

Greșeala supremă a lui Iohannis! Încetaţi să mai falsificaţi nivelul de contaminare al populaţiei
Publicat de Claudiu Popa la 24 aprilie 2020, 11:50
Din cuprinsul articolului

Europarlamentarul Traian Băsescu aduce acuzaţii grave Guvernului şi preşedintelui Iohannis, pe care îi acuză că au falsificat nivelul de contaminare al populaţiei. Fostul preşedinte al României spune că relaxarea măsurilor este imprudentă.

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, le cere din noi decidenţilor să fie prudenţi şi să înceteze să mai ”falsifice” nivelul de contaminare al populaţiei cu virusul SARS-COV-2, recomandânsu-le să facă zilnic 10 -15.000 de teste şi să nu relaxeze măsurile de distanţare socială până când nu vor şti cu siguranţă care este harta bolii COVID – 19 în România.

Anunţul lui Băsescu

”DECIDENŢI, FIŢI PRUDENŢI! Încetaţi să mai falsificaţi nivelul de contaminare al populaţiei cu virusul SARS-COV-2. Singura soluţie este să faceţi zilnic 10 -15 mii teste. Începeţi testarea preponderent cu cei care s-au întors din Italia, Spania, UK, Franţa şi Germania şi pe cei cu care au intrat în contact dacă este cazul. Nu relaxaţi măsurile până când nu veţi şti care este harta bolii COVID – 19 în România”, a scris Băsescu pe Facebook.

El întreabă autorităţile cum vor face recomandările de reluare a activităţii industriale, de redeschidere a şcolilor, a hotelurilor şi restaurantelor sau reluarea zborurilor, în lipsa acestei baze de date, în lipsa unei hărţi a îmbolnăvirilor.

”15 Mai este prea devreme, este riscant, este imprudent pentru relaxarea măsurilor. Testaţi masiv populaţia !!!!!!!!”, cere Băsescu, referindu-se la termenul anunţat de preşedibtele Klaus Iohannis pentru relazarea restricţiilor.

Cu o zi în urmă, Traian Băsescu le transmitea ”decidenţilor” că fac o mare eroare relaxând măsurile din 15 mai, deoarece nu s-au făcut suficiente texte. ”Habar nu aveţi despre imaginea reală a infecţiei în structura populaţiei”, a afirma Băsescu.

Informații articol
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.