Acesta este ‘un test pentru noi, ne vom mobiliza toate resursele pentru a executa aceste proiecte’, a declarat ministrul elen al dezvoltării, Michalis Chrysohoidis, într-o conferinţă de presă.

‘Vrem să uităm practicile anterioare şi să combatem birocraţia’, a subliniat ministrul.

Potrivit acestuia, lupta împotriva corupţiei este una dintre ‘priorităţile’ guvernului în ampla operaţiune de susţinere financiară lansată de Uniunea Europeană pentru a-i permite Greciei să absoarbă fonduri comunitare la care nu mai putea avea acces din cauza crizei.

Pentru a debloca situaţia, Europa ar trebui să asigure temporar şi cu titlu excepţional finanţarea cu 95 la sută a proiectelor, în loc de 85 la sută anterior, a declarat Johannes Hahn presei.

În iunie, Comisia Europeană a decis deja să-şi mărească valoarea contribuţiei la finanţarea unor proiecte de infrastructură în Grecia în scopul de a ajuta la relansarea economiei naţionale asfixiate de o recesiune istorică şi să ridice la 85 la sută rata de finanţare, faţă de 79 la sută anterior.

Cea mai urgentă problemă este aceea a exproprierilor, a estimat comisarul european. Potrivit acestuia, costurile exproprierii sunt ‘neobişnuite; în timp ce ele se ridică în medie la 2 la sută din costurile totale de construcţie în restul Europei, aici se ridică la 10 la sută’.

‘Este inacceptabil, aceasta nu poate dura’, a spus ministrul grec, potrivit căruia sistemul va fi schimbat.

Fonduri în valoare de 500 de milioane de euro ar urma să fie alocate ajutorului pentru întreprinderile mici şi mijlocii, care nu mai au acces la piaţa de capital din cauza crizei, a amintit comisarul european.

Michalis Chrysohoidis a subliniat că exporturile din Grecia şi-au reluat creşterea şi că primul semestru 2011 constituie cel mai bun semestru după anul 2007, care fusese un an record, datorită mai ales unei recuperări ‘impresionante’ în sectorul materialelor de construcţii.
El a subliniat că va merge în Franţa la începutul lunii octombrie pentru a întâlni delegaţii de oameni de afaceri dornici să investească în Grecia şi că are prevăzute întâlniri cu industriaşi olandezi.
SURSA: Agerpres