Grecia, mistuită de incendii! Pompierii se luptă să salveze Atena de la un dezastru
Atena este ameninţată de flăcări, iar pompierii fac tot posibilul pentru a evita un adevărat dezastru. Cu toate că situaţia se mai îmbunătăţise joi, vântul şi temperaturile ridicate au reaprins flăcările în unele zone de lângă capitala elenă.
Continuă problemele în jurul capitalei Greciei, unde pompierii duc o luptă contra cronometru pentru a opri incendiile care ameninţă zonele locuite ale Atenei.
Atena este ameninţată de flăcări; oamenii au fugit din suburbii
Atena stă sub un nor masiv de fum întunecat, iar mulţi locuitori au fugit din suburbii. În condiţiile în care temperaturile se menţin la peste 40 de grade Celsius şi vântul ce bate dinspre vest riscă să se înteţească, autorităţile se tem că incendiile ar putea scăpa de sub control.
Serviciile de urgenţă au o noapte dificilă în faţă, a spus, joi, premierul Kyriakos Mitsotakis, care i-a îndemnat pe oameni să să respecte ordinele de evacuare și să evite deplasările inutile, potrivit agenţiei Reuters şi jurnaliştilor greci de la Ekathimerini.
“Avem de-a face cu condiții fără precedent, deoarece multele zile de caniculă au transformat întreaga țară într-un butoi cu pulbere”, a declarat prim-ministrul într-o intervenţie TV.
Măsurile împotriva realității schimbărilor climatice trebuie consolidate, a mai precizat Mitsotakis. Şeful Executivului elen a declarat că va fi timp pentru „critici și autocritici” cu privire la gestionarea de către Guvern a crizei, dar, pentru moment, a îndemnat cetățenii să rămână uniți.
Guvernul promite sprijin financiar pentru toţi cei afectaţi
“Casele pot fi reconstruite, copacii vor crește din nou, dar pierderile umane nu pot fi compensate”, a adăugat premierul.
Autorităţile din Grecia îi vor sprijini pe toţi cei afectaţi de incendiile din această perioadă, a spus Kyriakos Mitsotakis, care a mai promis că zonele arse vor fi regenerate.
Joi, pompierii greci reuşiseră să controleze unele incendii din apropierea capitalei Atena, beneficiind şi de ajutorul avioanelor şi elicopterelor care aruncau apă peste flăcările mistuitoare. Din păcate, canicula a reaprins unele incendii, ceea ce a obligat autorităţile să închidă circulaţia pe autostrada ce leagă Atena de nordul Greciei.
Autorităţile au ordonat, joi după-amiază, evacuarea suburbiilor Afidnes, Kryoneri, Kokkinovrahos, Ippokrateios Politeia și Drosopigi la nord de Atena, precum și a solicitanților de azil din centrul de primire a migranților din Malakasa.
De marţi încoace, peste 150 de incendii de vegetaţie au izbucnit în Grecia. Au fost distruse case, mii de hectare de teren forestier, iar zeci de oraşe şi sate au trebuit să fie evacuate.
Sursă foto: captură video Reuters
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





