"Guvernul a finalizat planul şi-l va prezenta joi liderilor politici", a declarat un oficial de rang înalt de la Ministerul de Finanţe al Greciei.

În cursul acestei zile este programată o întâlnire a premierului Antonis Samaras cu liderii celorlalte două partide ale coaliţiei de guvernare.

Reprezentanţii creditorilor internaţionali ai Greciei (UE, BCE şi FMI) sunt la Atena pentru a se asigura că măsurile de reducere a deficitului sunt în grafic. Fără următoarele tranşe de bani din împrumutul de 130 de miliarde de euro, statul elen ar putea intra în incapacitate de plată în septembrie. Ultima tranşă ar fi trebuit să ajungă în iunie, dar instituţiile internaţionale au amânat-o din pricina alegerilor.

Comisia Europeană susţine că necesităţile de finanţare ale Greciei vor fi acoperite în august, dar o decizie privind următoarea plată va fi luată la începutul lunii septembrie. Fără progrese suficiente, Grecia riscă să nu primească următoarea tranşă de 31,5 miliarde de euro.

Antonis Samaras a avertizat zilele trecute că Grecia s-ar putea confrunta anul acesta cu o recesiune mai profundă, de peste 7%, şi a estimat că ţara nu va reveni pe creştere înainte de 2014.

Oficialii eleni consideră că din cauza declinului economic nu pot îndeplini ţintele privind reducerea deficitului bugetar şi colectarea veniturilor din taxe.

Grecia înregistrează al cincilea an consecutiv de recesiune, începută prin criza bancară din 2008 şi agravată din 2010, anul declanşării crizei datoriei, care a obligat Atena să recurgă la împrumuturi internaţionale acordate de UE, BCE şi FMI.

Noul guvern de coaliţie, condus de conservatorul Antonis Samaras, s-a angajat să continue reformele prevăzute în planul de asanare a economiei dictat de UE şi FMI, cerând, în acelaşi timp, "schimbări care să favorizeze creşterea".
Sursa: Agerpres