Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a venit vineri, 19 februarie, cu o informaţie extrem de importantă pentru managerii de spitale din România care sunt interesaţi de reabilitarea şi modernizarea unităţilor sanitare.

50 milioane de euro, alocaţi pentru spitalele din România

Mai exact, Ministerul anunţă că a lansat în consultare publică un ghid de finanţare pentru spitale. Prin intermediul Ghidului solicitantului pentru spitale, unităţile medicale pot primi fonduri europene pentru reabilitarea și modernizarea sistemelor ce asigură creșterea siguranței pacientului în spitalele din România. Mai concret, este vizată infrastructura de energie și gaze medicinale.

Pentru acest apel sunt alocate 50 milioane de euro, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM), transmite Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin intermediul unui comunicat.

Profesioniștii din sistemul de sănătate sunt încurajaţi să transmită propuneri

Ghidul pentru „Creșterea siguranței pacienților în structuri spitalicești publice care utilizează fluide medicale” este publicat aici, până la data de 7 martie, timp în care toți cei interesați pot transmite observații și propuneri. MIPE încurajează profesioniștii din sistemul de sănătate să consulte acest document și să transmită propuneri.

Linia de finanțare a fost anunțată de MIPE și Ministerul Sănătății la începutul acestei luni când a fost adoptat în Guvern Memorandumul ce permite această alocare urgentă de fonduri. Comunicatul din data de 3 februarie poate fi citit aici.

Ghidul solicitantului va sta în consultare publică timp de 15 zile

Decizia de a adopta măsura prin Memorandum a fost luată de Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, și Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, ca soluție de urgentare a întregii proceduri și a resetat astfel un parcurs birocratic care întârzia o Ordonanță de Urgență pe acest subiect, care s-a blocat mai multe luni în „circuitul de avizare”.

Ghidul solicitantului va sta în consultare publică timp de 15 zile, până la data de 7 martie, după care va fi pregătit și lansat apelul de finanțare, mai transmite Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.