Ghid de vacanță: Istanbul. ORAȘUL TURISMULUI CE RĂMÂNE ÎN SUFLET

Cea mai mare aglomerare urbană a Europei, Istanbulul își trage seva încă din antichitate. Purtând numele de Constantinopol între anii 330 și 1928, orașul a fost capitala mai multor imperii, precum cel Bizantin, iar apoi cel Otoman. După cum probabil știți, Istanbul este singurul megalopolis ce se întinde pe două continente, Europa și Asia, iar populația sa crește pe zi ce trece, în prezent fiind de aproximativ 13 milioane de locuitori, însă la aceștia se adaugă un mare număr de persoane neînregistrate. Cu siguranță veți simți această aglomerare urbană, mai ales ținând cont de faptul că orașul s-a dezvoltat în mod galopant după primul război mondial, iar acest lucru a lăsat urme evidente.
Lipsa spațiilor verzi, lipsa unui sistem de transport în comun extins și organizat, și nu în ultimul rând evidenta necesitate a unor investiții în renovarea clădirilor vor fi observate imediat de către orice vizitator. Însă, iar acesta este un punct major pe care trebuie să-l aveți în vedere, Istanbulul este un mix de Europa și Asia, cu toate aspectele pozitive ori negative. Da, este aglomerat. Da, este haotic. Da, este zgomotos. Dar cât de plăcut este să te pierzi pe străduțele sale înguste, mărginite de clădiri mai mult sau mai puțin dărăpănate, de la geamurile cărora se aude zgomotul mașinilor de cusut de la nenumăratele sale ateliere. Și ce sentiment veți avea pierzându-vă în aromele de la Bazarul egiptean de mirodenii. Și cum veți tresări când veți auzi chemarea la rugăciune, ce se aude din vârful minaretelor pe care le veți găsi la tot pasul. Da, este cazul să vă pregătiți pentru un episod ce se adreseaza mai mult simțurilor voastre decât rațiunii.

În Istanbul puteți ajunge fie cu avionul (există zbor direct, Tarom sau Pegasus, un low cost turcesc – preț 80-100 euro), fie cu mașina. Evident, cei care locuiesc in sudul României sunt avantajați întrucât din București sunt aproximativ 750 km astfel că se poate ajunge într-o zi fără nici o problemă.
Cât despre cazare, vă sugerăm să alegeți zona Sultanahmet, partea veche a orașului si cea în care se află majoritatea celor de văzut. Aici se află atât de multe hoteluri încât nu este deloc greu să găsiți ceva potrivit. Pentru a vă face o idee, am căutat pe câteva site-uri de turism oferte în luna martie, iar pentru un weekend în doi puteți rezerva un hotel de 4* cu aproximativ 170 euro.
Totodată, există și varianta de a găsi ceva direct în Istanbul, mergând de la un hotel la altul, mai ales că numărul lor este impresionant, dar probabil că e mai sigur să aveți ceva rezervat, eventual și cu un transport de la aeroport (Ataturk ori Sahiba) asigurat.
Suntem siguri că asteptați obișnuitul ritual, cel în care vă trimitem pe la diverse locuri de vizitat, în fond bifatul obiectivelor turistice reprezintă unul dintre cele mai importante lucruri pe care oamenii îl fac în vacanță. Ei bine, o să ajungem și la asta, însă pentru locurile ce se adresează simțurilor am rezervat altceva. Întâi de toate o să vă povestim cum ne-am început weekend-ul la Istanbul, mai precis: odată ajunși la hotel, am lăsat în grabă bagajele și am pornit vitejește la plimbare. Normal, bazându-ne doar pe instinctul de explorator, și nu pe acel util instrument numit harta (unora nu le place “turismul japonez”, cu harta si aparatul foto atârnate de gât), am ieșit din hotel și am ales să o apucăm în dreapta, spre mare, așa cum aveam impresia din scurta privire aruncată pe geam, sperând noi ca în acest fel să ajungem în zona centrală. Și am pornit voinicește, pe zeci de străduțe mai mici sau mai mari, printre moschei și minarete, printre clădiri mai mult sau mai puțin dărăpănate, printre zgomote ce răzbăteau de pe fiecare geam, printre arome puternice de cafea proaspătă ori cele suave de trandafir sau măr de la narghilele. După un timp ce poate însemna de la o oră la patru, în funcție de percepție și de bucuria de a te afunda in atmosfera atât de specială a Istanbulului, ne-am dat seama că ne aflăm cumva în afara zonei turistice, deși în continuare nu vedeam marea, ceea ce însemna ca suntem totuși în Sultanahmet. Atmosfera cerea ca plimbarea să se prelungească, astfel că am luat decizia în consecință: ne-am oprit să mâncăm.

Motivul pentru care nu ne-am continuat drumul spre zona centrala, respectiv zona Moscheei Albastre si a Hagiei Sophia, a fost unul simplu. Bineînțeles, în afară de faptul ca ne era foame, ne-a ieșit în drum unul dintre multele localuri atât de obișnuite în Istanbul, unul cu care și românii s-au obișnuit în ultimii ani.
Probabil că știți și voi genul, un local simplu, care pare a exista de când lumea, cu câteva mese vechi și elementul de bază, vitrina frigorifică. Aceasta pare a fi cel mai important obiect prezent în restaurantele turcești obișnuite, spre ea trebuie să vă îndreptați atenția când vă decideți asupra meniului. Aici veți găsi nelipsitele frigărui (şiş kebap), varietăți de kebap (iskender, döner, adana etc). Așa cum cere obiceiul, am început cu o supă de linte (cereți un pic de lămâie la ea, câteodată lipsește), am continuat cu meze (selecție de feluri de mâncare, aceeași idee ca tapas în Spania – puteți încerca salată de vinete, zacuscă usor picantă, cacik – același cu binecunoscutul tzatziki grecesc, humus, ficat picant și multe altele pe care le veți descoperi) și am terminat apoteotic cu un grătar.
Carnea de miel este cea mai des întâlnită și suntem siguri ca va fi pe placul oricărui iubitor de mâncare, având în vedere marinarea ce îi oferă aromele specifice, precum și faptul că este gătită deasupra cărbunilor. Totodată, legumele ce acompaniază orice fel de carne întregesc experiența, contribuind decisiv la gustul ce vă va rămâne în memorie. Bineînțeles, chiar și aceia dintre voi care au oarece reticențe legate de carnea de miel vor găsi cu siguranță ceva care să le fie pe plac, ținând cont de faptul că bucătăria turcească abundă în vegetale, precum vinete, roșii, ardei verzi, preparate în diverse feluri, multe dintre ele deja cunoscute nouă întrucât au fost preluate și în bucătăria românească, ușor adaptate. Totuși, nu veți avea nici o problemă în a recunoaște salata de vinete, ardeii umpluți, pilaful (din orez sau grâu), sarmalele cu orez și așa mai departe.
Până la urmă, o vizită la Istanbul vă va ajuta atât din punct de vedere cultural, cât și gastronomic întrucât veți realiza cât de multe dintre preparatele cu care ne mândrim sunt „împrumutate” din această zonă, suferind doar ușoare modificări care să le aducă mai aproape de gustul nostru. De altfel, aceasta este și una dintre explicațiile pentru care restaurantele în stil turcesc au prins atât de bine în România. Totodată, Istanbulul este un oraș care servește probabil cel mai bine unuia dintre scopurile prezentului ghid, și anume de a arăta legăturile existente între culturi și, în special, între diversele gastronomii. Căci până la urmă, mâncarea rămâne unul dintre cele mai importante puncte care îi aduce pe oameni unii lângă alții, care creează punți de comunicare, care deschide suflete. Iar dacă la mâncare adăugați și un pahar de raki, porțile se deschid mult mai repede. Apropo de legături, când veți încerca turcescul raki, veți recunoaște aroma de anason, aromă care vă va aminti imediat de franțuzescul pastis, grecescul ouzo, italienescul sambuca, bulgărescul mastica, arăbescul arak, nemțescul jagermeister. Da, lumea este mare, dar sunt atât de multe lucruri pe care oamenii le împart încât ne ajută sa găsim puncte comune oriunde ne-am duce, lucruri care deschid o discuție și care ne fac să realizăm cât de apropiați suntem de fapt.
Și da, putem confirma și noi dacă mai era nevoie, unul dintre lucrurile care va deschide imediat o discuție cu vreun localnic din Istanbul este fotbalul. Hagi, Popescu – acestea nu sunt povești, aproape orice turc care a aflat de unde suntem ne-a replicat cu un zâmbet larg: „aaa, Hajii, great, very good, my friend”. Importanța pe care au avut-o la dezvoltarea fotbalului turcesc atât cei doi jucători, cât și Mircea Lucescu, dar și ceilalți jucători români trecuți prin Turcia, este imediat recunoscută atât de fanii Galatei, dar și de suporterii echipelor rivale, Fenerbahce ori Besiktas. Apropo de fotbal, în partea a doua a ghidului despre Istanbul vă vom povesti una dintre amintirile cele mai de preț nouă, și anume meciul Galatei la care am asistat. 
Cerându-ne iertare pentru lunga paranteză, pricinuită de aromele care ne-au oprit din plimbare, ne vom ridica cu greu de la masă și ne vom continua drumul. Poate că vă amintiți decizia inițială de a o apuca în partea dreaptă la ieșirea din hotel. Ei bine, după maxim 5 minute de la restaurant, am ajuns exact în fața Moscheei Albastre, unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat în Istanbul.

Evident, seara, întorcându-ne la hotel, am realizat că întreaga plimbare de dimineață, ușor în afara zonei turistice, fusese pricinuită de simpla decizie de a merge în partea dreaptă. Dacă am fi luat-o în stânga, în maxim 1 minut am fi ieșit pe strada Ordu, lângă Marele Bazar, stradă care ne-ar fi dus la cele doua moschei în aproximativ 10 minute. Întâmplare? Greșeală de orientare? Îi mulțumim întâmplării ori greșelii, îi mulțumim pentru șansa oferită și ne întrebăm de câte ori nu am pierdut asemenea momente doar pentru că am urmărit cu strictețe o hartă sau am căutat să bifăm niște obiective turistice standard. Și pentru că tot v-am dezvăluit mai devreme unul dintre scopurile acestui ghid de vacanță, vom continua pe această cale și vă vom invita la a părăsi căile turistice, la a renunța pentru câteva momente la “turismul ce bifează” și a ne îndrepta mai mult spre “turismul ce rămâne în suflet”. Până la urmă, mergeți în lumea întreagă pentru a vă bucura, pentru a vă deschide inima și a cunoaște oameni, locuri, pentru a rămâne cu povești, cu amintiri.
Iar despre oameni, locuri, amintiri vom povesti mai multe în partea a doua a ghidului de vacanță despre Istanbul.