România, umilită total de Ungaria!

România, umilință totală dinspre Ungaria! Gheorghe Turda intervine în scandalul momentului din muzica populară. Acesta a vorbit despre unul dintre cele mai cunoscute cântece patriotice de la noi, și anume „Așa-i românul”.

Grigore Leșe a început un mare scandal după ce a afirmat că melodia „Așa-i românul” este, de fapt, ungurească.

„Este un marş. Ca şi cum ar spune bulgarii: «Noi suntem bulgari», iar ungurii – «Noi suntem unguri»”. Sau «Aşa-i românul». Dacă o melodie sare la cvintă, e folclor maghiar. Dar ei (interpreţii români – n.r.) cântă «Aşa-i românul» ca şi cum ar fi melodie românească, dar e ungurească”, a spus acesta.

Afirmațiile acestuia au stârnit furia mai multor nume sonore din muzica populară. Trei artiști populară i-au dat replica lui Grigore Leșe, spunând că artistul vrea să îi dezbine pe români. Printre aceștia se numără Nicolae Furdui Iancu și Veta Biriș. Ei au criticat spusele artistului, pe care le consideră total greșite și nejustificate.

Nicolae Furdui Iancu îl acuză pe Grigore Leșe că vrea să-i dezbine pe români. La rândul său, Veta Biriș, în vârstă de 74 de ani, care interpretează melodia „Așa-i românul”, a spus că „pe Leșe nu-l acceptă nici maramureșenii lui”.

Gheorghe Turda a vorbit despre scandalul momentului în muzica populară

Gheorghe Turda a vorbit, de asemenea, despre acest scandal. Artistul a povestit că atunci când cânta acest cântec alături de Dumitru Fărcaș, ungurii „îi bumbăceau cu bulgări de zăpadă și pietre în bulgări că noi cântam cântecul patriotic”.

„Eu sunt în Germania momentan, în Nuremberg, am avut trei concerte de Ziua Națională pe 1 decembrie pentru romanii din diaspora, de aici din Germania, iar, ca sa va dau o replică, care să-i usture și pe unii și pe alții. Nu este adevărat. Românii sunt primii care au cântat cântecele patriotice. Gheorghe Turda și Dumitru Fărcaș în 24 ianuarie 1969 noi cântăm atunci la Mica Unire.

Ideea mea nu era 1 decembrie, ca acum, 23 august era atunci ziua națională în vremea aceea, iar Gheorghe Turda și Dumitru Fărcaș am cântat în Cluj, în Piața Centrală, acolo ne bumbăceau ungurii cu bulgări de zăpadă și pietre în bulgări că noi cântam cântecul patriotic. Atunci s-au înălțat cu adevărat cântecele patriotice, iar ce a venit după noi sunt puțin patriotarzi. Am încheiat discuția.

Am cântat „Așa-i Românul”, „Treceți Batalioane Române Carpații” și „Noi suntem români”, un colaj făcut împreună cu Dumitru Fărcaș împreună cu ansamblul Mărțișorul. Iar fără supărare, imprimările unor din ăștia care se erijează în mari cântăreți de muzică patriotică. Au imprimat fals.

Oare inginerul de sunet n-a fost cu corecția la el acasă când a dat drumul la imprimări? Eu sunt un cântăreț bine pregătit muzical din punctul asta de vedere, nu iert ca cineva să cânte fals, nu dau nume”, a declarat Gheorghe Turda pentru Realitatea Plus.

Grigore Leșe spune că melodia „Așa-i românul” e ungurească

Amintim că la începutul acestei luni, Grigore Leşe a venit cu o teorie proprie despre piesa „Aşa-i românul”, frecvent intonată la evenimentele dedicate zilei de 1 Decembrie. El a spus că aceasta are, de fapt, origini în folclorul maghiar.

În același context, Grigore Leşe a mai lansat o părere. El a argumentat că melodia „Noi suntem români” nu reflectă autentic muzica românească.

În cadrul emisiunii Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, artistul a fost întrebat cu privire la reprezentativitatea melodiei „Noi suntem români”. Asta, în contextul muzicii românești și al identității naționale.  Mai multe puteți citi aici.