“Schema pentru închiderea finanţării proiectului Getica CCS va fi realizată până în luna august 2011. Compania Getica CCS urmează să fie înfiinţată, ulterior. Pentru România, dezvoltarea unui astfel de proiect va contribui la respectarea ţintelor naţionale privind emisiile de CO2. Vom contribui la securitatea bio-energetică din zonă, oportunitatea dezvoltării hidrocentralelor prin utilizarea cărbunelui autohton şi vom crea noi locuri de muncă, pornind de la construcţie, dezvoltare şi mentenanţă. Proiectul Getica CCS este prioritar pentru România”, a declarat Tudor Şerban, consilier personal al ministrului Economiei, citat de Agerpres.
Primul proiect dezvoltat în România pentru captarea şi stocarea carbonului, Getica CCS, va putea fi implementat din anul 2013, valoarea acestuia ridicându-se la un miliard de euro, 50% din această sumă urmând să fie finanţată prin instrumentul financiar european NER300.
Cealaltă jumătate din costurile totale ale proiectului este asigurată de Romgaz, investiţia companiei fiind de 500 milioane lei.
“Studiul de fezabilitate al proiectului Getica CCS s-a făcut pe segmente, de la stocare şi transport până la operare. Romgaz a finalizat studiul de fezabilitate pe bucata de stocare. În principiu, studiul e fezabil. Costurile de stocare se ridică undeva la 500 milioane euro”, a arătat Francisc Toth, director general adjunct la Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz.
Instalaţia trebuie pusă în funcţiune până la finalul anului 2015
Oficialul Romgaz a explicat şi procesul tehnologic în ceea ce priveşte captarea şi stocarea CO2 prin Getica CCS. “Se montează o instalaţie de captare la Turceni care transformă dioxidul de carbon din formă gazoasă în lichid. Acesta va fi transportat printr-o conductă sub presiune la temperatura de 20-30 de grade, ajunge în zona zăcământului pe care îl avem unde există echipamente speciale unde vom injecta acest produs”, a spus Toth.
Aceasta a adăugat că instalaţia Getica CCS trebuie pusă în funcţiune până la finele anului 2015, în caz contrar România riscând să piardă finanţarea prin NER300. Toth a dat ca termen de inaugurare a noi instalaţii primăvara anului 2015.
Getica CCS este primul proiect dezvoltat în România pentru captarea şi stocarea carbonului şi va putea fi implementat din anul 2013. Pentru implementarea proiectului, lansat oficial la data de 1 decembrie 2010 la Bruxelles, a fost finalizat studiul de fezabilitate.
Captate, transportate şi stocate 1,5 milioane tone CO2 pe an
Prin Getica CCS urmează să fie captată, transportată şi stocată o cantitate de 1,5 milioane tone de dioxid de carbon (CO2) pe an. Transportul se va realiza prin conductă subterană pe o lungime totală de circa 40 kilometri. Stocarea va fi realizată prin formaţiuni geologice acvifere saline de mare adâncime aflate pe o rază de maximum 50 kilometri faţă de Centrala Termoelectrică Turceni.
Compania de proiect Getica CCS este formată din Complexul Energetic Turceni – viitorul operator al instalaţiei de captare, Romgaz Mediaş – viitorul operator al instalaţiei de stocare geologică şi Transgaz – viitorul operator al reţelei de transport.
Proiectul demonstrativ Getica CCS este un proiect guvernamental, coordonat de MECMA şi susţinut de Global CSS Institute, din Australia, care a oferit un grant de 2,55 milioane euro pentru elaborarea studiului de fezabilitate.
Getica CCS se derulează în regiunea de sud-vest a României, zonă ce este considerată cea mai industrializată regiune, responsabilă pentru emisia a 40% din totalul emisiilor de CO2 la nivel naţional, adică 24,5 milioane tone CO2 pe an, potrivit realizatorilor proiectului.