Ministerul Finanţelor din Germania consideră că există riscul ca revenirea neaşteptată a economiei din al doilea trimestru să nu fie de durată, transmite Reuters, citat de Mediafax.

„În pofida unei perspective categoric îmbunătăţite a economiei, nu este clar, pentru moment, dacă perioada de stabilitate va continua. Această situaţie ar putea avea, pe parcursul acestui an, efecte negative pe piaţa muncii”, se arată într-un raport al ministerului.

Germania a ieşit în al doilea trimestru din cea mai severă recesiune de după cel de-Al Doilea Război Mondial, cu o creştere neaşteptată a economiei de 0,3%, semn al eficienţei programelor guvernamentale de stimulare.

Sistemul bancar, încă fragil

Însă analiştii au avertizat asupra optimismului provocat de evoluţia Produsului Intern Brut, atrăgând atenţia asupra ritmului redus de creştere, a fragilităţii sistemului bancar, situaţiei dificile de pe piaţa muncii şi a declinului consumului.

Folosirea la scară largă a programelor de reducere a săptămânii de lucru a temperat ritmul de creştere a numărului de şomeri în Germania, unde şomajul a urcat cu numai 300.000 de persoane de la începutul crizei financiare, în septembrie 2008.

Guvernul estimează că economia se va contracta cu 6% în acest an, însă creşterea din al doilea trimestru ar putea îmbunătăţi proiecţia.

SURSA: Mediafax