Pregătiți-vă pentru ce este mai rău! Germania a făcut anunțul teribil chiar acum

Pregătiți-vă pentru ce este mai rău! Germania a făcut anunțul teribil chiar acum

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Bogdan Ungureanu la 20 februarie 2024, 18:02

Motorul Europei riscă să intre în recesiune tehnică. Avertismentul de ultimă oră a venit chiar din Germania, din partea Bundesbank. Iată ce a relevat analiza specialiştilor Băncii Centrale de la Berlin.

Germania ar putea intra în recesiune, avertizează Bundesbank

Se amplifică problemele pentru Germania, cea mai puternică economie a Uniunii Europene.

Bundesbank, Banca Centrală a Germaniei, a emis luni, 19 februarie, o nouă avertizare. Există posibilitatea unei recesiuni tehnice până la finalul primului trimestru din 2024, transmite instituţia. Aceasta se datorează în special grevelor recente și urmărilor pe ca acestea le-au avut asupra infrastructurii, precum transportul public și aeroporturile.

„Nu se poate exclude că diferitele greve, printre altele în domenii precum transportul feroviar și aerian, reduc productivitatea”, se arată în comunicatul Băncii Centrale din Germania, citat de Deutsche Welle.

Mai mult, o nouă rundă de greve este programată pentru marţi, 20 februarie. Aeroporturile din Germania vor fi din nou serios afectate.

Totul, ca urmare a deciziei luate de personalul de la sol al Lufthansa, parte a sindicatului Verdi. Aceştia au decis să oprească lucrul.

Reamintim că, PIB-ul Germaniei s-a contractat cu 0,3% în trimestrul al patrulea din 2023. A fost în scădere şi la nivelul întregul an.

„Cu a doua reducere consecutivă [trimestrială] a performanței economice, economia Germaniei s-ar afla într-o recesiune tehnică”, adaugă cei de la Bundesbank.

bani, pib, germania
Ce se întâmplă cu economia Germaniei? / SURSA FOTO: Dreamstime

Totuşi, o eventuală recesiune nu va fi de durată, adaugă Bundesbank

Totuşi, nu toate veştile sunt proaste. Chiar şi în cazul unei recesiuni, aceasta va fi superficială şi nu va dura mult.

„Perioada de slăbiciune de la începutul războiului rusesc de agresiune împotriva Ucrainei ar continua, prin urmare. (…)

Dar o recesiune în sensul unei contracții considerabile, extinse și de durată a performanțelor economice încă nu poate fi observată și, de asemenea, nu este de așteptat”, mai transmite Banca Centrală a Germaniei.

Bundesbank a menționat îmbunătățirea situației financiare personale pentru mulți germani. A indicat perspectivele pozitive pentru consum ca urmare a acestui fapt. Banca Centrală a subliniat cifrele ridicate privind ocuparea forței de muncă, creșterea salariilor și o inflație în scădere, apropiindu-se din nou de țintele germane și europene de aproximativ 2%.

De asemenea, Bundesbank a remarcat că o reducere modestă și continuă a inflației pare probabilă în viitorul apropiat. În ianuarie, inflaţia a ajuns la 2,9% în Germania. Vorbim aşadar despre cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani și jumătate.

Consumatorii ar putea să manifeste în continuare prudență, chiar dacă situaţia se va îmbunătăţi, notează Bundesbank. Această prudență este motivată de tensiunile cauzate mai întâi de pandemia COVID și apoi de presiunile ulterioare legate de costul vieții și de lanțul de aprovizionare.

Aceste presiuni au fost accentuate de creșterea costurilor combustibililor și energiei. Această majorare a fost provocată de invazia ordonată de Vladimir Putin în Ucraina.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.