George Simion vrea reunificarea „pașnică” a României cu Republica Moldova

George Simion le-a spus jurnaliștilor francezi că ar vrea ca România să revină la monarhie, dar doar dacă majoritatea românilor ar fi de acord.

Simion a vorbit și despre o posibilă unire între România și Republica Moldova. El a spus că această unire ar trebui să se facă pașnic, așa cum s-a întâmplat și cu Germania. Potrivit lui, unirea ar trebui să aibă loc doar dacă și România, și Republica Moldova vor fi de acord, respectând regulile internaționale stabilite prin acordurile de la Helsinki din 1975. Simion a adăugat că speră ca unirea să se întâmple atunci când majoritatea oamenilor vor susține acest lucru.

„Cerem reunificarea pașnică a României cu Republica Moldova, într-o zi, când ambele părți vor fi de acord. Acest lucru s-ar face în conformitate cu dreptul internațional, așa cum se specifică în acordurile de la Helsinki din 1975, adică granițele pot fi schimbate doar dacă toate părțile sunt de acord. Prin urmare, sperăm să ne unim cu românii care trăiesc în Republica Moldova atunci când vom avea majoritatea. Pe modelul reunificării Germaniei”, le-a spus candidatul AUR jurnaliștilor francezi.

Referindu-se la Ucraina, politicianul a spus că, în opinia lui, Guvernul de la Kiev nu respectă drepturile minorităților, mai ales ale românilor care locuiesc acolo. Totuși, el a subliniat că nu are nicio intenție ca România să ceară vreun teritoriu de la Ucraina.

George Simion pledează pentru schimbarea Constituției României

George Simion a spus că România are nevoie de o schimbare a Constituției. El a explicat că susține democrația și crede că oamenii trebuie să-și poată alege liber ideile, partidele sau forma de conducere pe care o vor.

A precizat că unii români și-ar dori revenirea la monarhie și că el ar fi de acord cu această idee, mai ales dacă ar exista o majoritate care să o susțină. A argumentat că, în comparație cu președinții slabi din ultimii 25 de ani, o monarhie ar putea fi o soluție mai bună.

Simion a declarat pentru presa franceză că este important ca deciziile să fie luate de cetățeni și nu impuse de lideri autoritari. El a spus că oamenii trebuie să fie ascultați și respectați, spre deosebire de ce se întâmplă în regimuri ca cele conduse de Putin sau Lukașenko, unde conducătorii decid singuri ce este mai bine pentru populație.

„Noi credem în voința poporului, credem în democrație și în importanța promovării unei cauze, a unei idei, a unui partid politic, a unei forme de guvernare. Unii oameni din România ar vrea să revină la monarhie, de exemplu. Eu aș fi de acord cu asta. Dacă vă uitați la președinții slabi pe care i-am avut în ultimii 25 de ani, o monarhie ar fi o idee mai bună. Dar asta se va întâmpla doar atunci când vom avea o majoritate. Da, ne dorim această schimbare constituțională”, a punctat candidatul AUR.

Acesta a fost întrebat de jurnaliștii francezi dacă ar fi de acord cu o astfel de schimbare.

„Personal, da. Cred că vocea poporului, că responsabilitatea crescută a cetățenilor va fi eficientă doar dacă îi lăsăm să aleagă. Dacă ne comportăm ca oligarhii sau conducătorii autoritari, ca în cazul lui Putin sau Lukașenko, spunând că «noi știm cel mai bine ce e bine pentru voi», nu există democrație”, a răspuns politicianul.