George Simion: „Europa nu există ca entitate”
George Simion a șocat afirmând că „Europa nu există ca o entitate”, ci este doar o uniune formată din 27 de state cu interese proprii. A subliniat că, în cazul în care va deveni președinte, România va vota în Consiliul European exclusiv în funcție de interesele sale naționale, fără a se supune, cum a spus el, „în genunchi”, așa cum ar fi făcut Klaus Iohannis.
Întrebat cum ar vota în cazul unui nou pachet european de sprijin pentru Ucraina, Simion a fost categoric.
„Poziția noastră față de războiul de agresiune al Rusiei este neutralitatea, nu escaladarea, nu alimentare cu arme, și alinierea perfectă cu administrația Trump. Pentru apărare avem NATO, nu UE.”
Când Nicușor Dan a cerut o clarificare privind un eventual sprijin european pentru Kiev, Simion a reiterat că România nu va susține decât ceea ce servește interesului național.
„Voi pune interesele pe primul plan, Europa nu există ca o entitate. (…) Poziția noastră în Consiliul European trebuie să fie în acord cu interesele naționale și nu în genunchi precum Iohannis a reprezentat România.”
În final, liderul AUR a afirmat fără echivoc: „România nu va da niciun leu pentru alte țări, ci se va concentra pe propria populație.”
Nicușor Dan: „Fără sprijin pentru Ucraina, România își periclitează securitatea”
Într-un contrast clar, Nicușor Dan a susținut că sprijinirea Ucrainei este esențială pentru securitatea României și a Republicii Moldova. A explicat că sfârșitul războiului trebuie să aducă o pace justă, acceptabilă pentru Kiev, pentru a preveni noi tensiuni regionale.
A adăugat și că România trebuie să participe activ la programul de reînarmare al UE, dar cu negocieri corecte care să aducă beneficii și industriei de apărare locale.
„Fără discuții. Securitatea României și a Moldovei depinde esențial de cum se va sfârși războiul din Ucraina. (…) Fără discuție participarea României la programul de reînarmare a UE și o negociere corectă și echilibrată ca parte din bani să fie aduși în România.”
Nicușor Dan a tras un semnal de alarmă cu privire la consecințele unei eventuale opoziții a României în Consiliul European față de sprijinul acordat Ucrainei:
„Mie îmi e clar. Cu Simion președinte, România va bloca ajutorul pentru Ucraina. Ce parteneriat putem avea când România va avea nevoie de ajutor?”

Abordări diferite față de minoritatea maghiară și simbolurile identitare
Întrebați despre garanțiile oferite minorității maghiare și dacă susțin arborarea drapelului secuiesc la evenimente oficiale, cei doi candidați au oferit răspunsuri contrastante.
Nicușor Dan a declarat că România este un model de bune practici în ceea ce privește protecția minorităților, dar a refuzat ideea ca simbolurile care sugerează autonomie teritorială să fie prezente în spațiul instituțional.
„Cred că România e un model de bune practici față de minoritățile sale, inclusiv față de cea maghiară. Un simbol al unei autonomii teritoriale nu ar trebui să fie permis la manifestări oficiale.”
În replică, George Simion a mers pe o linie naționalist-conservatoare, afirmând că etnicii maghiari sunt cetățeni loiali ai României și că trebuie respinse discursurile care instigă la diviziune.
A declarat că respectă direcția politică a premierului ungar Viktor Orban și că, dacă ajunge președinte, multe dintre pozițiile acestuia vor deveni politică de stat în România.
„Trebuie să înțeleagă toți etnicii maghiari că sunt cetățeni buni ai României și trebuie să-i lăsăm pe cei care ne învrăjbesc gratuit să meargă la lada de gunoi a istoriei. (…) Îl respect pe președintele Fidesz și al Ungariei, Viktor Orban, tocmai de-aceea multe din pozițiile sale vor fi politică de stat și în România.”
Simion a încheiat cu o declarație ideologică, spunând că „e timpul unei Europe creștine, în care vom lupta pentru dreptul nostru la a fi cetățeni europeni.”