O veste așteptată de întreg globul a venit chiar acum din Franța. Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat marţi, la Kiev, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său ucrainean Volodimir Zeleski, că ”de-acum este posibil un progres în negocierile de pace” între Rusia şi Ucraina, anunță AFP.

Există ”soluţii concrete practice” în vederea unei dezescaladări

Mai exact, după mai multe ore petrecute la o întâlnire cu Vladimir Putin în cursul zilei de luni, el a dat asigurări marţi că există ”soluţii concrete practice” în vederea unei dezescaladări în criza ruso-occidentală în centrul cărea se află Ucraina, în această conferinţă de presă comună cu Zelenski.

Pe de altă parte, odată cu sosirea în Ucraina, liderul francez a declarat că ”obţinut” asigurări de la Putin că urmează ”să nu aibă loc o escaladare” suplimentară în criza ruso-occidentală privind Ucraina. Amintim faptul că Macron a fost primit marţi la prânz de către Zelenski, care i-a strâns mâna, la un palat, la Kiev.

”Ne aşteptăm să purtăm foarte curând negocieri între liderii (ţărilor) din formatul Normandia”, din care fac parte Ucraina, Rusia, Franţa şi Germania, în procesul de pace din estul Ucranei, a anunţat, la rândul său, preşedintele ucrainean.

Amintim faptul că occidentul se teme ca Ucraina să nu fie invadată de Rusia în orice moment având în vedere numărul extrem de mare de mlitar ruși care au fost desfăşuraţi la frontiera ucraineană. Pe de altă parte, Emmanuel Macron susține contrariul.

”Am obţinut să nu aibă loc o degradare şi nici o escaladare”, le-a declarat unor jurnalişti şeful statului francez, la bordul avionului cu care venea de la Moscova la Kiev.

Totodată, el a subliniat faptul că își dorește să blocheze acest ”joc” și totodată să împiedice ”o escaladare” deschizând perspective noi.

”Era vorba, în ceea ce mă priveşte, să blochez jocul pentru a împiedica o escaladare şi să deschid perspective noi (…). Acest obiectiv, în ceea ce mă priveşte, a fost îndeplinit”, a declarat el, adăugând că a constatat că omologul său rus era ”hotărât, destul de sigur pe el şi avansează cu logica sa”.

Ce vrea, de fapt, Vladimir Putin

De menționat este faptul că încă de luni seară, președintele Franței anunța că a primit asigurări de la Putin cu privire la ”stabilitatea şi integritatea teritorială a Ucranei”.

Vizitele președintelui francez nu se opresc aici. Turneul diplomatic al lui Macron continuă marţi seara la Berlin, unde se întâlneşte cu cancelarul german Olaf Scholz, care se întoarce dintr-o vizită la Washington.

În ciuda declarațiilor făcute de Macron însă, intenţiile reale ale lui Vladimir Putin rămân necunoscute, scrie presa internațională, în contextul în care acesta nu a spus absolut nimic luni despre trupele ruse desfăşurate la frontiera Ucrainei.

Trebuie menționat faptul că preşedintele francez este primul lider occidental de prim-plan care s-a întâlnit cu Vladimir Putin de la agravarea tensiunilor, în decembrie. Pe de altă parte, o convingere a Kievului să accepte compromisuri, foarte nepopulare, se anunţă dificilă.

Amintim faptul că atât Statele Unite, cât şi Uniunea Europeană au ameninţat că un nou atac rus în Ucraina ar avea consecinţe terible pentru Rusia, prin adoptarea unor sancţiuni devastatoare.

Temerile Europei

Totodată, în întâlnirea sa de luni, cu Olaf Scholz, Joe Biden a avertizat că un asemenea asalt ar însemna ”sfârşitul” controversatului gazoduct strategic ruso-german Nord Stream 2.

La rândul său, Ucraina naunță vaste manevre militare pe teritoriul ucrainean, în perioada 10-20 februarie, cu drone de luptă achiziţionate din Turcia şi rachete antitanc livrate de Statele Unte şi Londra, în paralel cu exerciţiile ruso-belaruse.

O reacție în acest sens a venit și din Marea Britanie.

”Nu prea înţeleg cum anume ameninţarea Ucrainei face să avanseze obiectivele preşedintelui Putin”, declară premierul britanic Boris Johnson cotidianului The Times.

Totodată, el a mai adăugat că nu poate fi încurajată o diplomație bazată pe forță.

”Noi nu putem recompensa, şi deci încuraja, o diplomaţie care se bazează pe forţă, iar o dezescaladare din partea Rusiei este, aşadar, condiţia necesară unui dialog rodnic”, afirmă el.