Garanţia statului pentru Ford, promulgată de preşedintele Băsescu

Garanţia statului pentru Ford, promulgată de preşedintele Băsescu
Publicat de CAPITAL la 25 martie 2010, 14:42

Preşedintele Traian Băsescu a semnat joi decretul privind promulgarea legii pentru ratificarea Acordului de garanţie dintre România şi BEI privind garantarea în proporţie de 80% a obligaţiilor aferente Contractului de finanţare în valoare de 400 milioane euro pentru modernizarea Ford.
Senatul a adoptat în 23 martie Legea pentru ratificarea Acordului de garanţie dintre România şi BEI. Legea a primit 73 voturi „pentru”, 3 abţineri şi niciun vot „împotrivă”. Acordul de garanţie

Preşedintele Traian Băsescu a semnat joi decretul privind promulgarea legii pentru ratificarea Acordului de garanţie dintre România şi BEI privind garantarea în proporţie de 80% a obligaţiilor aferente Contractului de finanţare în valoare de 400 milioane euro pentru modernizarea Ford.

Senatul a adoptat în 23 martie Legea pentru ratificarea Acordului de garanţie dintre România şi BEI. Legea a primit 73 voturi „pentru”, 3 abţineri şi niciun vot „împotrivă”. Acordul de garanţie a fost adoptat şi de Camera Deputaţilor pe 17 martie, în procedură de urgenţă.

După consultările cu partidele desfăşurate recent la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu le-a transmis reprezentanţilor formaţiunilor parlamentare să accelereze procedura de aprobare a eliberării garanţiilor statului român pentru investiţia Ford de la Craiova.

„Vă este cunoscut probabil că Ford pregăteşte lansarea în producţie a unui nou model de automobil. Din păcate, staţionarea îndelungată a proiectului în Parlament riscă să întârzie lansarea noului proiect, iar asta înseamnă locuri de muncă”, a arătat Băsescu.

Informații articol
Etichete: ,
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.