Marketingul stă la intersecția dintre afacere și client, un arbitru între interesele proprii ale afacerii și a nevoilor cumpărătorului. De asemenea, marketingul este procesul care implică atât clienții și clienții potențiali interesați, cât și produsele sau serviciile companiei. Cuvântul cheie în marketing este „proces”, pentru că marketingul implică cercetarea, promovarea, vânzarea și distribuirea produselor sau serviciilor către clienţi. Bref, nimic nu merge fără marketing.

Revista Capitala nominalizat 10 oameni de marketing: Ștefania Cristescu – Patria Bank, Marius Funie – Glovo, Alina Grancea – Allview, Ioana Gorgăneanu – Mastercard, Narcis Horhoian – Carrefour, Sergiu Mircea – Banca Transilvania, Dan Oros – Google și Youtube, Daniel Penciuc – Nordis, Bogdan Popescu – Construcții Erbașu și Mihaela Roșca – Aegis România.

Trei, poate cei mai buni

Din acești zece nominalizați, echipa Revistei Capital a țiut să scoată în evidență trei dintre ei:

Marius Funie – Glovo

Glovo operează pe piața din România de patru ani, timp în care peste 70 de milioane de produse au fost livrate de către aproximativ 28.000 de curieri înscriși în București și provincie, iar Marius Funie este Head of Marketing al acestei explozive companii.

Marius Funie, sursă foto arhiva personală
Marius Funie, sursă foto arhiva personală

„Cu ajutorul Glovo am primit distincția din categoria marketing pentru cea mai bună strategie a celei mai cunoscute fuziuni din 2022, fuziunea dintre Glovo și Food Panda, lucru care ne onorează. Nu am fi reușit acest lucru fără o echipă puternică, fără partenerii și curierii noștri cărora le mulțumim pentru tot ceea ce am realizat împreună. Deși anul 2021 nu a fost unul ușor, ne bucurăm foarte mult că eforturile noastre au fost recunoscute și suntem onorați și motivați să fim mai buni și în viitor și să respectăm angajamentul companiei de a livra orice, oriunde în oraș, în câteva minute” a declarat Marius Funie, Head of Marketing Glovo România și Moldova pentru Capital.

Ioana Gorgăneanu  – Mastercard

Ioana este Head of Marketing la Mastercard România. Aici, trebuie să amintim că Mastercard este lider pe segmentul de carduri premium în România, cu o cotă de piață foarte consistentă, iar Ioana a ajutat la împlinirea acestui lucru. Interesantă este și aplecarea Ioanei spre segmentul de clienți numit Generația Z, respectiv cei născuți între 1995 și 2010, adică mai mult de 3,6 milioane de români.

Ioana Gorganeanu_Mastercard
Ioana Gorganeanu_Mastercard

În cadrul festivității de premiere, Ioana Gorgăneanu ne-a transmis următoarele: „În era în care digitalizarea a devenit o necesitate pentru activitatea multor companii din piață, Mastercard a făcut o prioritate în a sprijini segmentul IMM-urilor. Ne-am dorit să fim alături de acești antreprenori încă de la primii pași spre dezvoltarea fundației afacerii lor, o fundație care trebuie să reziste în fața provocărilor pe care le-ar putea întâlni pe parcurs. Ultimii 2 ani au reprezentat un proces greu în care adaptabilitatea și reziliența au fost cuvintele cheie. În marea de incertitudine pe care am traversat-o cu toții ne-am dorit să le oferim antreprenorilor șansa de a transforma o situație dificilă într-o oportunitate de creștere.”

Daniel Penciuc – Nordis

Daniel Penciuc, sursă foto arhiva personală
Daniel Penciuc, sursă foto arhiva personală

Daniel Penciuc este director de strategie și comunicare în cadrul Nordis Group, un dezvoltator imobiliar ceva mai aparte.  Compania nu propune numai o locuință, ci un nou mod de viaţă. Iar acest principiu pare să fie unul de succes pentru firmă. Spre exemplu, numai proiectul Nordis Brașov, care va fi inagurat în noiembrie 2023, are o evaluare de piață de peste 40 de milioane de euro.

”Nordis creează un stil de viață unic și propunem un nou mod de locuire și investire în România. Nimic din ceea ce facem astăzi nu ar fi fost posibil fără ajutorul și dedicarea colegilor din marketing. Încercăm să fim mai buni decât am fost ieri și mai buni decât vom fi mâine”, a fost declarația lui Daniel Penciuc la Gala Capital.