Evenimente Mica publicitate Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Actualitate

Gabriel Vlase, propus de Iohannis pentru funcţia de şef al SIE

Autor: | | 0 Comentarii | 2457 Vizualizari

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis o scrisoare preşedinţilor Parlamentului în care propune nominalizarea lui Gabriel Vlase pentru funcţia de şef al SIE, anunţă Administraţia Prezidenţială.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 14 iunie, în temeiul art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituţia României, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, în care propune numirea în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a domnului Petru-Gabriel Vlase", arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat. 

Petru-Gabriel Vlase este vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale.

El este absolvent al Colegiului Naţional de Apărare, Universitatea Naţională de Apărare, al Colegiului Superior de Securitate Naţională, Academia Naţională de Informaţii, şi doctor în Ştiinţe militare şi informaţii, Academia Naţională de Informaţii. 

În septembrie 2016, Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat din funcţia de director al SIE. 

Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

Pagina 1 din 1
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Ziare.com

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.