Donald Trump a fost ales dintr-o listă de personalităţi care s-au remarcat pe tot parcursul anului. Anunţul a fost făcut de redactorul-şef al revistei Time, dna Nancy Gibbs, în programul matinal de la NBC, sistem folosit de revistă de peste un deceniu pentru a face cunoscută personalitatea aleasă.

Potrivit lui Gibbs, Trump s-a remarcat pentru faptul că "a depăşit atât de multe aşteptări, a rupt atât de multe reguli" şi a învins două partide politice, atât în alegerile interne republicane, cât şi prin victoria sa împotriva democratei Hillary Clinton.

"Niciodată nu am mai văzut o persoană care să fie atât de proeminentă în lumea politică din SUA în acest mod atât de puţin convenţional", a declarat Gibbs în programul ''Today'' difuzat live din New York.

Fotografia lui Trump apare pe coperta revistei care va fi pusă în vânzare vinerea viitoare, cu titlul "Preşedintele Statelor Divizate ale Americii". În intervenţia sa în direct în emisiune, Trump a negat că el este responsabil pentru divizarea americanilor. "Eu nu am făcut nimic pentru a-i diviza pe americani, erau deja divizaţi", a declarat el şi a promis să depăşească aceste diferenţe atunci când va veni la Casa Albă la 20 ianuarie.

Trump a fost ales dintre 11 finalişti. Pe locul al doilea a fost Hillary Clinton, pentru că a câştigat votul popular în alegerile din 8 noiembrie, a argumentat Gibbs, şi pentru că a depăşit multe obstacole în timpul vieţii sale politice.

Anul trecut, "Personalitatea Anului" desemnată de revista Time a fost cancelarul german, Angela Merkel.

Te-ar putea interesa și: