Fondatorul WikiLeaks va fi audiat la Londra de procurorii suedezi

Fondatorul WikiLeaks va fi audiat la Londra de procurorii suedezi
Publicat de Valentin Vioreanu la 14 martie 2015, 17:23

Julian Assange a acceptat o solicitare a procurorilor suedezi de a-l interoga la Londra cu privire la acuzaţiile de agresiune sexuală, a anunţat un avocat al fondatorului site-ului WikiLeaks.

De peste trei ani, Assange este refugiat în sediul Ambasadei Ecuadorului din Londra şi se teme că ar putea fi extrădat către Statele Unite. În această perioadă el i-a invitat în patru rânduri pe procurorii suedezi să-l interogheze în sediul misiunii eucuadoriene, potrivit Euronews. Avocatul său Per Samuelson a apreciat că această schimbare radicală de poziţie a autorităţilor suedeze reprezintă o "mică victorie", întrebându-se de ce au aşteptat atât de mult timp. Acuzaţiile formulate împotriva lui Assange riscă să fie prescrise în august, potrivit legislaţiei suedeze.

"Important este că, din toamna lui 2010 şi până acum, procurorul n-a făcut nimic, timp de patru ani. Acest lucru este o încălcare clară a legii suedeze. Acest lucru l-a afectat extrem de grav pe domnul Assange, le-a afectat totodată pe ambele femei, al căror caz nu a fost judecat în această perioadă de patru ani, şi afectează justiţia, pentru că martorii uită, timpul trece, iar situaţia pare mai rea în prezent decât era în 2010", a spus Samuelson.

 

Australianul a cerut azil în sediul Ambasadei Ecuadorului, temându-se că Marea Britanie l-ar fi putut extrăda în Suedia pentru a fi interogat în legătură cu agresiunea sexuală, şi că ar fi putut să fie trimis ulterior în Statele Unite, pentru a fi judecat în cadrul celei mai mari scurgeri de informaţii secrete din istoria americană.

WikiLeaks se află la originea difuzării în 2010 a aproximativ 250.000 de telegrame diplomatice şi 500.000 de rapoarte militare clasate "secret al Apărării".

Informații articol
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.