Florin Cîțu, la întâlnirea cu ambasadorul Germaniei: Aderarea la Schengen, o prioritate pentru România
Sursa: Senatul României
Președintele Senatului a avut o întâlnire cu ambasadorul Germaniei în cadrul căreia a reiterat, printre altele, importanța aderării României la Spațiul Schengen. De asemenea, Florin Cîțu a abordat și tema consolidării și impulsionării relațiilor dintre România și Germania.
România îndeplineşte criteriile de apartenenţă la Spaţiul Schengen, iar aderarea reprezintă o prioritate a ţării noastre, a evidenţiat joi preşedintele Senatului, Florin Cîţu, la întâlnirea cu ambasadorul Republicii Federale Germania, Peer Gebauer, aflat într-o vizită de prezentare.
Potrivit unui comunicat al Senatului, au fost abordate teme care privesc consolidarea şi impulsionarea relaţiilor dintre România şi Germania la nivelul diplomaţiei parlamentare, intensificarea cooperării economice, precum şi teme aflate pe agenda internaţională.
România și Germania, o cooperare economică semnificativă
Florin Cîţu a reliefat importanţa deosebită pe care România o acordă relaţiei cu Germania, definită printr-un dialog politic foarte bun, o cooperare economică semnificativă, interconexiuni sociale puternice şi a subliniat continuarea dezvoltării şi diversificării relaţiilor bilaterale existente.
„În ceea ce priveşte cooperarea economică, Florin Cîţu a apreciat calitatea investiţiilor germane şi contribuţia acestora la dezvoltarea economiei româneşti şi a reliefat potenţialul pentru creşterea prezenţei germane pe piaţa românească, în domenii de interes reciproc”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Senatului.
De asemenea, au fost abordate şi teme aflate pe agenda internaţională, cu accent pe securitatea Flancului Estic al NATO şi UE. În acest context, preşedintele Senatului a menţionat că „România este un partener de încredere în domeniul apărării”.
La finalul primirii, preşedintele Senatului a făcut o scurtă prezentare a situaţiei politice interne şi a agendei de guvernare a coaliţiei.
Franța susține aderarea României la Schengen
Recent, ministrul francez pentru Europa şi afaceri externe, Jean-Yves Le Drian, a declarat că Franţa doreşte extinderea spaţiului Schengen în cadrul preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, pe care o exercită în prezent.
„Aş aminti poziţia noastră, pe care o cunoaşteţi foarte bine. Este important să ne controlăm împreună frontierele. Spiritul Schengen – libera circulaţie – presupune controlul strâns al frontierelor, una nu merge fără cealaltă şi este esenţial să putem reforma Schengen în profunzime, mai întâi pentru a-i consolida guvernarea şi pentru a face astfel încât mecanismele de control să fie riguroase şi consolidate în toate dimensiunile lor. Aceasta dorim să obţinem în cursul Preşedinţiei franceze şi aici intră şi dorinţa noastră de a extinde Schengen. Ştim că România este interesată de această extindere. Suntem într-o dispoziţie foarte favorabilă în această privinţă atât pentru România, cât şi pentru Bulgaria şi Croaţia”, a declarat Jean-Yves Le Drian, în conferinţa comună cu ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





