Florin Cîțu a semnat o decizie importantă astăzi. Gheorghe Ioniţă a fost eliberat, la cerere, din funcţia de preşedinte cu rang de secretar de stat al Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare printr-o decizie a prim-ministrului Florin Cîţu publicată, miercuri, în Monitorul Oficial.

Cine preia conducerea CNCAN, după decizia semnată de Florin Cîțu

Funcţia de preşedinte al CNCAN va fi exercitată de Cantemir Marian Ciurea-Ercău până la numirea conducătorului instituţiei, în condiţiile legii, potrivit unei alte decizii a premierului. Gheorghe Ioniţă ajunsese la conducere după ce în ianuarie 2020, premierul de atunci, Ludovic Orban, l-a eliberat din funcția de președinte al Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) pe Rodin Traicu, fost director al Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN) și l-a înlocuit cu acesta.

Ioniță fusese în trecut președinte al Consiliului Științific al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice (ICSI) Râmnicu Vâlcea, fost viceprimar PNL de Vâlcea, care a condus în trecut și Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive.

ICSI Râmnicu Vâlcea a fost fondat în anul 1970 sub denumirea de Uzina “G” Râmnicu Vâlcea, ca o instalație-pilot industrială experimentală, cercetările efectuate fiind finalizate prin brevetarea tehnologiei de producere a apei grele și valorificarea ei la proiectarea și construcția fostei uzine de apă grea ROMAG din Drobeta Turnu Severin. În prezent, institutul are ca obiective inovarea în energetica nucleară, dezvoltarea și implementarea tehnologiilor energetice bazate pe hidrogen și surse regenerabile de energie, precum și investigarea problematicilor legate de protecția mediului și securitatea alimentară.

Cine este Gheorghe Ioniță

Gheorghe Ioniță este doctor în energetică nucleară și absolvent de cursuri postdoctorale la Institutul de Tehnologie din Tokyo, dar și absolvent de cursuri universitare și postuniversitare de chimie. A fost chimist la Uzina “G” (1981-1993), cercetător științific la ICIS (1993-1999), cercetător postdoctoral la Institutul de Tehnologie din Tokyo (199-2001), șef de laborator radioizotopi de mediu la ICIS (2001-2005), președinte al Agenției Nucleare și pentru Deșeuri Radioactive (2005-2010), iar din 2010 este președintele Consiliului Științific al ICIS, totodată membru în Consiliul de Administrație al institutului. În politică, a fost consilier municipal și viceprimar în Râmnicu Vâlcea din partea PNL.