Revoltele absurde care au făcut prăpăd în orașe mai mici și mai mari de pe tot cuprinsul Franței dau semne de potolire – deși ar putea exploda cu ușurință din nou. Violența a fost declanșată de împușcarea letală de către un polițist a unui băiat de 17 ani, Nahel Merzouk, în timp ce încerca să se sustragă de la un control rutier.

Revolta s-a răspândit cu o viteză alarmantă, ațâțată de rețelele sociale, și a fixat un reflector neiertător asupra tensiunilor sociale și polarizării politice profunde. Aceste probleme necesită un răspuns cuprinzător și consecvent din partea președintelui Emmanuel Macron și a guvernului său. În caz contrar, cartierele franceze sărace și multietnice vor rămâne în continuare un butoi cu pulbere gata să detoneze oricând.

Macron merită întrucâtva să fie apreciat pentru cum a gestionat criza. A demonstrat de la bun început compasiune pentru tânărul mort, calificându-i decesul drept „impardonabil” și „inexplicabil”. Opozanți ai președintelui și sindicatele polițiștilor au denunțat reacția lui Macron drept o violare a prezumției de nevinovăție și o trădare a poliției.

Era însă imperativ să se încerce o potolire a focului. Guvernul, inclusiv ministrul de interne Gérald Darmanin, un adept al liniei dure, a urmat exemplul președintelui și e evitat un limbaj inflamator. Macron a refuzat și apelurile de a impune o stare de urgență, care ar fi putut agrava situația, deși ar fi permis o mobilizare mai amplă a poliției pentru a pune capăt instabilității.

Ce a contribuit la inflamarea opiniei publice

Abordarea „jupiteriană” [un stil mai autoritar și opac de conducere – n.trad.] a lui Macron în privința puterii a contribuit mult la inflamarea opiniei publice în ultimii șase ani. Însă opozanții lui de dreapta, extrema dreaptă și extrema stângă sunt cei care au exploatat actuala criză pentru a-și purta războaiele culturale.

Liderul extremei stângi, Jean-Luc Mélenchon, a refuzat să facă apel la încetarea dezordinii, demonstrând că pericolul la adresa republicii nu vine din partea unei singure extreme. Familia victimei, echipa de fotbal a Franței și alte celebrități au dat dovadă de mai multă responsabilitate, pledând pentru calm.

Nici un fel de revendicare nu poate justifica implicarea în violențe absurde a unei gloate care și-a pierdut controlul. Împingerea unei mașini incendiate în locuința unui primar de district din sudul Parisului a fost infracțiune pură. Jefuitorii trebuie să fie deferiți justiției.

Părinții sunt și ei răspunzători pentru că le-au permis unor adolescenți în căutarea adrenalinei să se implice în violențe. Însă Franța trebuie să ia măsuri în privința cauzelor sentimentului de nedreptate și ale abandonării multor comunități de către stat – iar aici o parte din vină îi revine și lui Macron.

Franța, unică prin reticența de a-și admite problemele pe care le are cu poliția

Franța nu e unica țară în care brutalitatea poliției față de oamenii negri ori din minorități etnice a provocat tulburări majore. SUA și Regatul Unit au trecut prin aceeași experiență. Dar Franța e unică prin reticența de a-și admite problemele pe care le are cu poliția: tactici violente la proteste, instrucție slabă, discriminare rasială sistemică și simpatii pentru extrema dreaptă.

Regulile poliției privind utilizarea armelor de foc – relaxate în 2017 – trebuie să devină mai stricte. Reticența lui Macron de a aborda aceste probleme, de frică să nu pară moale în privința legii și ordinii, a dus acum la o reacție adversă, dat fiind că extrema dreaptă e cea care are de câștigat de pe urma persistenței tulburărilor.

De asemenea, Macron, dar și întreaga elită politică franceză, nu au acordat atenția potrivită și resursele adecvate în privința sărăciei, criminalității, discriminării rasiale și educației precare care încă domină în „banlieues” [cartiere periferice multietnice – n.trad.]. Soluții simple nu există. Iar poliția, de una singură, nu poate obține nimic. S-au cheltuit miliarde pentru ameliorarea transportului și locuințelor, însă capitalul uman a fost neglijat. Localnicii care reușesc să se ridice social părăsesc cartierele acestea, iar locul lor e luat de noi imigranți, fenomen care agravează segregarea.

Moștenirea politică pe care o poate lăsa Macron

După victoria lui din 2017 Macron a comandat un raport privind politicile urbane, pe care apoi l-a făcut uitat în sertar. Anul trecut a fost promis un nou plan, dar încă nu e finalizat. Însă problema a devenit acum urgentă. E posibil ca investițiile interne să fi fost descurajate. Jocurile Olimpice de la Paris de la anul par acum să fie vulnerabile la dezordinea urbană.

După potolirea flăcărilor Franța va avea nevoie de o nouă misiune națională pentru construcția unor comunități primitoare pentru oricine și armonioase. O resurgență a extremei drepte va încerca s-o împiedice. Dar dacă Macron vrea să lase în urmă o moștenire politică, acesta chiar este un punct în care merită să-și concentreze energia.