"Motivul protestului este legat, în general, de decizia, pe care eu o consider corectă, a directorului tehnic, referitoare la neprelungirea licenţelor pentru o parte din personalului tehnic. Cei care lucrează în Tarom cu toţii au licenţe, în baza cărora beneficiază de nişte sporuri salariale. Dar, anumite activităţi de acolo considerăm că nu trebuie să se desfăşoare neapărat cu licenţă", a mai spus ministrul Transporturilor.

Citiţi şi: Grevă spontană la TAROM

Compania Tarom a decis, miercuri, după discuţii cu reprezentanţii Sindicatului Naţional Tehnic şi cei ai Ministerului Transporturilor, să facă o evaluare obiectivă pentru a stabili care sunt licenţele necesare pentru desfăşurarea operaţiunilor tehnice. Tarom arată, într-un comunicat de presă, transmis miercuri, că o comisie internă, din care vor face parte şi membri ai Sindicatului Naţional Tehnic al companiei, va face în cel mai scurt timp o evaluare obiectivă, pentru a stabili care sunt licenţele necesare pentru desfăşurarea operaţiunilor tehnice. Compania precizează că, în perioada următoare, vor expira aproximativ 200 de licenţe ale personalului tehnic.

Miercuri, aproximativ 200 de angajaţi ai companiei Tarom au oprit spontan lucrul, nemulţumiţi de faptul că reprezentanţii companiei au refuzat să prelungească licenţa pentru cei care lucrează pe partea tehnică, ceea ce ar duce la reducerea salariilor cu 400 de lei, a declarat Aurel Curdov, lider al Sindicatului Tehnic Tarom. Liderul sindical a mai spus că tot personalul tehnic ar urma să ajungă treptat, pe măsură ce expiră licenţele, în această situaţie. El a explicat că odată cu expirarea licenţei oamenii pierd lunar aproximativ 400 de lei, plus nişte bani care se acordă la concediu.