Întâlnire secretă între reprezentanţi ai Guvernului, ai ASF şi ai Euroins

Noi detalii legate de scandalul falimentului Euroins în România. Cei de la FACIAS (Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului) vin cu dezvăluiri de ultimă oră legate de modul în care autorităţile au gestionat totul.

Mai exact, instituţia transmite că a determinat Guvernul să recunoască faptul că reprezentanți ai Cancelariei Premierului au avut o întâlnire secretă cu conducerea ASF și cu reprezentanți ai firmei de asigurări. Totul s-a întâmplat înainte de declararea oficială a procedurii de faliment.

ASF a fost chestionată de către FACIAS în urma acestui faliment. Fundaţia a dorit să lămurească de ce ASF „nu a făcut nimic pentru a preveni această catastrofă în urma căreia mulți români au avut de suferit”.

După ce s-a aflat despre întâlnirea mai sus menţionată, FACIAS a solicitat Guvernului să dezvăluie conţinutul discuţiilor. Însă reprezentanţii Palatului Victoria au refuzat. Întâlnirea pe tema Euroins a fost una secretă, iar Guvernul a ignorat solicitarea FACIAS.

„Din păcate însă pentru instituția condusă pe atunci de Nicolae Ciucă, nu există întâlniri cu autorități publice care să nu poată fi publice.

Astfel, FACIAS a cerut în instanță detaliile acestei întâlniri”, se mai arată în comunicatul transmis miercuri, 7 februarie.

ASF
Sediul ASF / SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Guvernul nu neagă discuţiile, însă refuză să ofere orice fel de detaliu public

FACIAS acuză Guvernul că se foloseşte de „tot felul de tertipuri avocățești pentru a nu face public conținutul discuțiilor”. Au fost invocate lipsa de calitate a FACIAS, precum şi regulamente GDPR. Cu toate acestea, întâlnirea nu a fost negată de reprezentanţii Executivului.

ASF ar fi trebuit să prevadă un astfel de dezastru ca cel de la Euroins, consideră reprezentanţi FACIAS. Experţii din domeniul asigurărilor care activează în cadrul ASF sunt plătiţi cu salarii foarte mari şi ar fi trebuit să semnaleze şi să ia măsuri „împotriva firmelor care derapează, înainte ca prăbușirea acestor firme să se producă”.

Românii care încheie poliţe obligatorii trebuie să fie protejaţi de efectele unor astfel de falimente, subliniază FACIAS.

„Cu toate acestea, în decursul unui an 2 cele mai mari societăți de asigurări. Întâlnirea la care facem referire s-a desfășurat la o lună de la falimentul City Insurance și doar cu câteva luni înainte de prăbușirea Euroins.

FACIAS consideră că discuțiile dintre autorități și reprezentații acestei societăți ar aduce lumină în acest faliment de răsunet”, mai transmite sursa citată.