La încheierea sesiunii, Facebook, care are o capitalizare de piaţă de peste 537 miliarde dolari, a dus în jos doi indici principali ai Wall Street, Nasdaq şi S&P 500, care au pierdut 1,84 % şi, respectiv, 1,42 %.

În plus, a influenţat evoluţia acţiunilor altor mari companii de tehnologie, precum Alphabet – umbrela sub care Google grupează toate diviziile sale- ale cărei titluri au scăzut cu 3,03 %, Amazon (-1,70 %), Netflix (-1,56 %), Twitter (-1,60 %) sau Snapchat (-3,47 %).

Acţiunile reţelei de socializare s-au depreciat la bursă după ce, sâmbătă, The London Observer şi The New York Times au dezvăluit că firma britanică de consultanţă Cambridge Analytica a obţinut în 2014 datele a peste 50 milioane dintre utilizatorii săi din SUA şi le-a folosit pentru a realiza un program informatic cu scopul de a previziona deciziile votanţilor şi a încerca să le influenţeze.

Compania, cu sediul în California, a început sesiunea de luni cu o scădere de 5,33 % şi deprecierea s-a acutizat până la mijlocul şedinţei, când acţiunile au coborât cu 7,09 %, până la 172 dolari, cea mai semnificativă scădere procentuală într-o singură zi, începând din septembrie 2012, potrivit experţilor, ceea ce înseamnă o pierdere de peste 40 miliarde dolari.

Totuşi, ulterior, şi-a mai revenit, după ce a anunţat că va contracta un auditor pentru a investiga dacă firma Cambridge Analytica mai deţine încă datele utilizatorilor, pe care spune că le-ar fi şters în 2015.

Cazul, care a determinat autorităţile britanice şi americane să ceară explicaţii, ar putea să coste Facebook o amendă de mai multe milioane pentru posibila violare a unei reglementări a Comisiei Federale de Comerţ a SUA (FTC) privind protejarea datelor personale ale utilizatorilor de reţele sociale.

În plus, procurorul general al statului Massachusetts (nord-estul SUA), Maura Healey, a anunţat sâmbătă deschiderea unei investigaţii privind reţeaua de socializare şi Cambridge Analytica, care a fost contractată în 2016 pentru campania electorală a preşedintelui Donald Trump, pentru mai mult de 6 milioane de dolari.