Mai precis, cererea internă a continuat să alimenteze creşterea în trimestrul trei, PIB-ul ridicându-se la 1,4% în acest trimetru (după ce a rămas neschimbat în trimestrul doi) şi ajungând la un nivel anual de 3,6%. Conform raportului, încă nu a fost efectuată o analiză separată pe componente pentru trimestrul trei, dar se estimează că tendinţa crescătoare înregistrată în consum şi investiţii să fi continuat. 

Menţinerea unor creşteri reale ale veniturilor, susţinute de inflaţia mică sau chiar negativă şi de o scădere treptată a şomajului, vor sprijini consumul şi în anul 2016, mai arată prognoza EY. Reducerile de taxe şi creşterile salariale din sectorul public vor stimula şi mai mult veniturile disponibile, iar exporturile nete vor continua să aibă un impact moderat asupra creşterii economice. „Per ansamblu,  PIB-ul României va creşte cu 3,7% în 2015, cu puţin peste previziunea din septembrie”, reiese din document.

„Cheltuielile cu investiţiile reprezintă principalul motor de creştere, pe măsură ce guvernul va accelera rata de absorbţie a fondurilor structurale europene. Investiţiile private au cunoscut şi ele o creştere pe fondul dobânzilor mai mici la creditele corporate şi a nivelului mai mare de încredere din mediul de afaceri. De asemenea, consumul dovedeşte o rată de creştere puternică, alimentat de creşterea salariilor, de rata foarte scăzută a inflaţiei, și de reducerea semnificativă a taxei pe valoarea adăugată din iunie 2015”, spune Bogdan Ion, country managing partner EY România.

Odată cu intrarea în vigoare a altor reduceri de TVA în ianuarie 2016, creşterea consumului este aşteptată să atingă un nivel de 5,3% în 2015 şi de 5,5% în 2016. Pe măsură ce revenirea economică a Zonei Euro se va accentua, creşterile exporturilor se vor consolida, însă vor fi depăşite de cele ale importurilor. În condiţiile în care revenirea economică a Zonei Euro nu îşi va încetini ritmul, creşterea PIB-ului va atinge 3,9% în 2016, pe fondul unei cereri interne solide şi a reducerii balanţei negative a exporturilor nete.

„Cu creşteri salariale anuale, medii, de aproximativ 8% şi în condiţiile scăderii preţurilor de consum, se poate afirma că tendinţa consumului este în mod ferm pozitivă”, mai arată sursa citată.

EY Eurozone Forecast – December este ultima ediție din acest an a raportului. Bazat pe modelul Băncii Central Europene, folosit în conjuncţie cu modelul economic Oxford Economics Global, previziunile şi analizele acoperă Zona Euro ca un întreg, împreună cu rapoarte detaliate şi previziuni pentru fiecare stat membru al Zonei Euro.


Te-ar putea interesa și: