Explozie Crevedia. Ultimele informații despre ce se întâmplă

UPDATE: 26 de pompieri au fost răniți în a doua explozie, produsă în timpul intervenției la stația de GPL la care avusese loc o primă explozie după amiază.

“Au fost 7 răniți în prima explozie și 26 de pompieri răniți în a doua. Un pacient a făcut infarct la fața locului și a murit, deci nu din cauza incendiului. După ce se lichidează incendiul, pompierii vor căuta toată zona. Nu am fost anunțați de persoane care sunt dispărute”, a declarat Raed Arafat.

Despre riscul unei noi explozii, șeful DSU a precizat: “Sunt 3 cisterne, dintre care una este cu risc de incendiu. Populația a fost evacuată pe o rază de 750 de metri. Toți răniți au fost transportați la spital”.

Încă o explozie puternică a avut loc, sâmbătă seară, în localitatea dâmbovițeană la Crevedia, în jurul orei 21.00, la două ore după prima deflagrație care a cuprins un depozit de GPL.

O înregistrare postată pe grupul Info Trafic București-Ilfov arată exact momentul celei de-a doua explozii. „Mamă, cum s-a făcut”, se aude vocea celui care filmează, în timp ce în imagini se vede o explozie uriașă.

Şase victime ale exploziei care s-a produs, sâmbătă seară, la o staţie GPL aflată pe DN 1A, în localitatea Crevedia vor fi transportate la spital în Bucureşti cu arsuri „considerabile” pe suprafaţa corpului, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

De asemenea, două persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din Târgovişte, ele prezentând atac de panică şi vărsături, arată sursa citată.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că există un deces confirmat în urma deflagraţiei din Dâmboviţa.

„Există circa opt victime, care au arsuri în grade diferite, una dintre ele cu arsuri mai serioase, adică arsuri extinse chiar, este la Spitalul de Arşi. Celelalte sunt îndrumate către spitalele care au secţii de arşi, respectiv ‘Bagdasar’ şi Floreasca. Am constituit un grup de lucru de urgenţă la nivelul ministerului – şi celelalte spitale care au secţii de chirurgie plastică vor îngriji pacienţi dacă numărul lor va fi mai mare. Examinăm şi vom lua o decizie rapidă dacă e nevoie să transferăm în străinătate unii dintre aceşti pacienţi, în cazul în care la spitalele din Bucureşti este depăşită capacitatea de intervenţie. Existau deja multe persoane cu arsuri internate din alte accidente şi nu cred că este timpul să pierdem un minut să acordăm asistenţă acestor oameni”, a declarat Rafila la Digi 24.

Autorităţile din judeţul Dâmboviţa au activat Planul Roşu de Intervenţie

Potrivit ministrului Sănătăţii, pentru arşi sunt două locuri la Spitalul „Bagdasar Arseni”, iar un alt pacient poate fi tratat în Unitatea de Primiri Urgenţe. Şi la Spitalul Floreasca este o situaţie asemănătoare.

„Suntem în legătură cu managerii de acolo. Oricum, chiar dacă nu sunt suficiente locuri în secţiile specializate, ei vor rămâne în secţiile de primiri urgenţe pentru acordarea primului ajutor şi a primelor îngrijiri. Iar dacă nu vor fi locuri în unităţile specializate pentru arşi, ei vor fi transportaţi în cel mai scurt timp în străinătate”, a adăugat ministrul, punctând că şi la Timişoara pot fi trataţi mari arşi.

Conform IGSU, la acest moment arderea se manifestă cu flacără violentă la două cisterne şi o casă.

Autorităţile din judeţul Dâmboviţa au activat Planul Roşu de Intervenţie, iar populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT despre degajările de fum din zona incendiului.

De asemenea, autorităţile au dispus evacuarea populaţiei din zona exploziei pe o rază de 300 de metri.

Zeci de autospeciale de intervenţie şi ambulanţe s-au deplasat la faţa locului, forţele fiind alocate de la ISU Dâmboviţa, ISU Bucureşti-Ilfov, ISU Prahova, aici fiind aduse şi un Post Medical Avansat, dar şi autospeciala de transport roboţi.

Circulaţia rutieră este blocată total pe DN 1A, fiind deviată prin localitatea Cocani, precizează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.