Luptă discretă, dar extrem de dură, pentru unul dintre cele mai importante posturi din lumea finanțelor din România. Patru persoane, dintre care doar trei cu experiență în asigurări și finanțe se bat pentru poziția de director general adjunct al Fondului de Garantare a Asiguraților. Acest post ar echivala cu cel de director general după ce Cristian Roșu a trecut pe funcția de vicepreședinte ASF pentru asigurări, iar fostul s[u post nu a fost scos la concurs. De altfel, doi dintre candidații pentru funcția de director general adjunct au fost consilieri ai fostului director. Procedura de recrutare și selecție este condusă din interiorul FGA, însă decizia finală în ceea ce privește noul șef al Fondului de Garantare aparține tot consiliului ASF.

 

Așadar, pentru poziția de director FGA luptă, spun mai multe surse consultate de Capital, patru persoane cu șanse relativ mari. Este vorba despre Carmen Radu, actualmente președinte autosuspendat al consiliului de administrație al FGA, Cristina Ionescu, fost consilier al lui Cristian Roșu,  Cornel Constantinescu, fost prim-vicepreședinte și apoi vicepreședinte ASF și Florin Tătaru, fost deputat PSD în două mandate, fost șef al Direcției Silvice Maramureș și fost consilier al lui Cristian Roșu.

Sursele Capital spun că Florin Tătaru, deși este singurul dintre cei patru cu experiență minimală în ceea ce privește lumea financiară(perioada cât a fost consilier al lui Roșu este singura în care a activat în domeniu) are cele mai mari șanse, deoarece este susținut politic. Tătaru este un  politician controversat în Maramureș, care a fost inclusiv acuzat de răpire într-un scandal din 1998. Controversată a fost și numirea sa în conducerea Transelectrica, după cum a scris pe larg Hotnews. El este un vechi client al PSD pentru diverse poziții coordonate politic.

Citește și S-a aflat! Ce salariu câștigă Mircea Badea la Antena 3. Suma este uriașă

Carmen Radu se află într-o situație ciudată ca președinte al CA al FGA, adică șef al organismului care se ocupă cu procedura de recrutare. Ea are o vastă experiență în asigurări și faptul că s-a autosuspendat îi dă dreptul să candideze legal. Totuși, rămâne semnul de întrebare în ceea ce privește o incompatibilitate măcar morală.

Cristina Ionescu este și ea fost consilier al lui Cristian Roșu. Are, de asemenea, o vastă experiență în lumea financiară, unde și-a desfășurat, practic, întreaga cerieră. Sursele noastre spun că ar fi și ea printre favorite, având în vedere colaborarea cu actualul șef al ASF pe zona de asigurări.  Menționăm că vicepreședintele ASF, Cristian Roșu, a arătat că s-a ținut departe de procedurile din cadrul FGA tocmai pentru a nu alimenta zvonuri privind implicarea sa.

Cornel Coca Constantinescu este fost prim vicepreședinte și mai apoi vicepreședinte pentru asigurări al ASF. El a plecat din Consiliul Autorității dupăp ce a fost exclus din planurile PSD, care nu l-a susținut la noile candidaturi. Constantinescu are o lungă experiență în finanțe și asigurări. El este, în fapt, unul dintre cei care au coordonat realizarea legii dupăp care funcționează astăzi FGA. Din pozițiile avute la ASF s-a ocupat direct de legătura în FGA în perioade dificile, când intraseră în faliment Astra și Carpatica Asig.

Citește și Recordul neștiut stabilit de Guvernul Dăncilă. Cele 114 acte care au bulversat România

FGA are un rol esențial în piața asigurărilor, anume acela de a garanta că asigurații sau păgubiții afectați de falimentul unei firme de asigurare își primesc drepurile în limia a 100.000 de euro per contract de asigurare. În urma falimentelor Astra și Carpatica, gestionate bine de FGA în timpul conducerii lui Cristian Roșu, s-au plătit sute de milioane de lei.

În punctul său de maxim, disponibilitățile fondului, la care cotizează toate firmele de asigurare, ajunseseră la un miliard de lei. Acum, după plățile pentru Astra și Carpatica sunt de aproximativ 700 de milioane de lei.

FGA mai are un rol important, în condițiile în care este cât se poate de probabil ca unul dintre asigurătorii mari de RCA sa ajungă în situația de a fi preluat pentru rezoluție sau redresare.

Te-ar putea interesa și: