Europa a reacționat după atacul Iranului. Ce măsuri s-au luat
Reacții din toate colțurile lumii după ce Iranul a lansat, miercuri, riposta împotriva Statelor Unite lansând rachete asupra a două baze militare din Irak unde staţionează militari americani. Președintele SUA, Donald Trump, a anunţat că „Până în prezent, totul este bine!”.
Germania reacționează și ea după atac. Un purtător de cuvânt al armatei germane a declarat miercuri că militarii germani, aflați într-o bază militară vizată de atacul iranian în Irak, sunt teferi, scrie Reuters, citată de stiripesurse.ro.
„Sunt în contact cu camarazii din Erbil. Sunt bine, având în vedere circumstanțele”, a declarat oficialul german.
În Kurdistanul irakian, la Erbil, sun staționați aproximativ 115 militari germani.
Canada monitorizează situația din Irak
Generalul Jonathan Vance, şeful de Stat major al Forţelor Armate Canadiene a anunţat că personalul canadian este în siguranţă în urma atacurilor cu rachete din Irak.
Marea Britanie condamnă atacurile Iranului
Marea Britanie condamnă atacurile cu rachete lansate de Iran asupra bazelor militare care adăpostesc trupe din cadrul coaliției internaționale conduse de SUA în Irak, inclusiv militari britanici, relatează reuters, citată de stiripesurse.ro.
”Condamnăm atacul asupra bazelor militare irakiene care adăpostesc forțe ale coaliției, inclusiv britanice”, a declarat ministrul de Externe Dominic Raab.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





