Vladimir Putin ar fi furnizat racheta care a doborât avionul MH17 în 2014

Potrivit BBC, au fost descoperite indicii solide care demonstrează că președintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost implicat în furnizarea rachetei care a doborât zborul avionului Malaysia Airlines (MH17) în 2014, când aproximativ 300 de persoane şi-au pierdut viaţa.

Sistemul rusesc de rachete BUK-TELAR a fost folosit atunci pentru a doborî avionul care zbura de la Amsterdam (Olanda) spre Kuala Lumpur (Malaysia). Avionul a fost aruncat în aer deasupra estului Ucrainei pe data de 17 iulie 2014.

Potrivit jurnaliştilor de la BBC, echipa care investighează tragedia respectivă a declarat că nu are încă probe ca să îl poată ancheta pe Vladimir Putin, însă există dovezi convingătoare că președintele Rusiei a semnat personal decizia de a permite intrarea sistemului de rachete rusesc în Ucraina.

Totuși, nu există totuşi niciun indiciu care să demonstreze că Vladimir Putin ar fi fost implicat personal în ordonarea doborârii avionului, de aceea dovezile existente nu sunt suficiente pentru a putea duce la urmărirea lui penală.

Vladimir Putin se confruntă cu probleme de sănătate

Acesta nu este singurul zvon despre Vladimir Putin care a apărut în spațiul public în ultima perioadă. Recent, s-a aflat că acesta ar fi solicitat ajutorul medicilor, după ce a devenit „slăbit și obosit” din cauza unui eveniment public din Volgograd.

Potrivit informațiilor postate pe canalul de Telegram General SVR, un grup care pretinde că este condus de o persoană din interiorul Kremlinului, a relatat că președintele Rusiei s-a îmbolnăvit după ce a participat la un eveniment public în Volgograd.

Potrivit sursei citate anterior, liderul rus părea nefericit și în stare proastă la acel eveniment care marca victoria sovietică din al Doilea Război Mondial asupra forțelor germane naziste.

„Spre seară, Putin era foarte obosit și se simțea slăbit, medicii au fost invitați să îl vadă. După următorul curs de terapie, președintele nu și-a revenit încă în formă și nu este încă clar dacă își va reveni”, a transmis acel grup.

Conform tabloidului britanic The Sun, Vladimir Putin a fost nevoit să anuleze o serie de apariții publice în ultimele luni, dar a apărut la evenimentele recente care au marcat aniversarea asediului Stalingradului.