Este informația momentului în Rusia! Lovitura venită chiar din interior: Acesta este un apel deschis

Este informația momentului în Rusia! Lovitura venită chiar din interior: Acesta este un apel deschis

Sursă: Dreamstime

Publicat de Leonard Bădilă la 1 decembrie 2022, 13:12

Șeful organizației paramilitare ruse a lansat un nou avertisment. De această dată, Evgheni Prigojin a luat în vizor întreprinderile ruse și le-a cerut să dea liber angajaților pentru a se putea antrena în taberele grupului său,

Întreprinderile ruse au fost luate în vizor de șeful grupului Wagner. Oligarhul rus lansează un nou avertisment

Așadar, oligarhul rus a transmis într-un comunicat că întreprinderi în care lucrează mulți „milițieni voluntari” îi împiedică să-şi ia concediu pe termen scurt în scopul antrenării la bazele grupului Wagner.

„Mulți milițieni voluntari, în special din regiunile Belgorod şi Kursk, fac în prezent pregătire militară în bazele Wagner. Din păcate, unele întreprinderi în care lucrează acești voluntari îi împiedică să-şi ia concediu pe termen scurt în scopul antrenării”, a susținut Evgheni Prigojin, conform informațiilor transmise de CNN.

De asemenea, acesta a spus și că aceste întreprinderi sunt „de stat, deţinute de mari jucători din mediul de afaceri, care locuiesc departe de regiunile Kursk şi Belgorod”.

Sursa menționată a notat că Prigojin, cunoscut şi sub porecla de „Bucătarul lui Putin”, al cărui grup de mercenari a jucat un rol proeminent în conflictul din Ucraina, nu se fereşte să critice unele aspecte ale funcţionării statului rus.

Evgheni Prigojin spune că a lansat un apel deschis

Totodată, acesta a lansat un avertisment îngrijorător pentru întreprinderile din Rusia, susținând că acestea nu permit angajaților să obțină „o pregătire care să le permită să îşi apere patria”.

În cazul în care cererile nu îi vor fi respectate, subliniază Prigojin, numele întreprinderilor, al directorilor şi ale altor şefi vor fi făcute publice.

„Consideraţi că acesta este un apel deschis către proprietarii marilor afaceri ai căror angajaţi încearcă să obţină o pregătire care să le permită să îşi apere patria. Vă rugăm să fiţi amabili şi să nu mai împiedicaţi membrii voluntari ai miliţiei să obţină concediu pentru formarea militară; în caz contrar, numele întreprinderilor dumneavoastră, numele directorilor şi ale altor şefi vor fi făcute publice”, a mai spus Evgheni Prigojin.

Potrivit sursei menționate, oligarhul rus a acuzat de mai multe ori întreprinderile din Rusia de sprijin insuficient pentru armata rusă şi a criticat adesea Ministerul Apărării pentru slaba organizare.

Amintim că grupul Wagner este consider adesea rezervorul neoficial de trupe al lui Vladimir Putin. Acesta a fost puternic implicată în luptele din Ucraina, dar a operat la nivel global de la crearea sa, în anul 2014. Trebuie menționat că grupul a fost acuzat de crime de război în Africa, Siria şi Ucraina.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.